Polițiștii din Bacău au oferit copiilor ghiozdane, dulciuri și alte surprize. Foto

Date:

Share post:

Polițiștii au și o față umană, pe care mulți nu o văd. Sunt sensibili și iubesc copiii. Aplică legea cu deminutate, dar nu uită să fie oameni și o demonstrează de fiecare dată când au ocazia. Iar începutul școlii este o oportunitate de a ne demonstra fiecare dintre noi, omenia. Și mai mult decât atât, oamenii legii i-au făcut pe copii să simtă că atunci când au primit minunatele cadouri a fost una dintre cele mai fericite zile din viața lor.

Polițiștii din Bacău au oferit copiilor ghiozdane, dulciuri și alte surprize. Foto

În ultima săptămână de vacanță, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Bacău au oferit 45 de ghiozdane echipate cu rechizite, dar și dulciuri, copiilor cu posibilități financiare reduse, din municipiile Onești, Moinești și orasul Târgu-Ocna, precum și din comunele Oituz, Solonț și Vultureni.

O fetiță din Târgu-Ocna le-a povestit polițiștilor că își dorește foarte mult o bicicletă, astfel, oamenii legii s-au întors la ea pentru a-i îndeplini dorința. Bucuria a fost nemărginită de ambele părți.

Polițiștii doresc să transmită mesajul lor care îndeamnă copiii să meargă la școală, pentru a deveni viitori adulți responsabili, cu conduită civică și respect pentru lege.

Totodată, s-au purtat discuții și cu părinții pentru a-i face conștienți de importanța frecventării cursurilor școlare de către copii și importanța educației în dezvoltarea acestora.

Polițiștii băcăuani promovează educația- factor principal în activitatea de prevenire a infracționalității, după cum ne-a transmis Cătălina Păduraru, subcomisar de poliţie.

De asemenea, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău continuă să fie alături și de familia colegului lor, Spulber Gelu pe care destinul l-a trimis în ceruri. Polițiștii au făcut o surpriză copiilor lui și, cu complicitatea mamei, au reușit să le facă o bucurie la început de an școlar, oferindu-le ghiozdane și rechizitele de care au nevoie, pentru școală.

Text: Beatrice Filip 

Foto: Inspectoratul de Poliție Județean Bacău

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.