Practicarea sportului ne scapă de depresie!

Date:

Share post:

Cercetătorii de la University College din Londra susțin într-un studiu că sportul practicat de trei ori pe săptămână reduce riscul de a dezvolta depresie. Din analiza reiese și că fiecare săptămână în plus de activitate fizică reduce riscul de a dezvolta această boală.

Presupunând că asocierea este cauzală, timpul liber dedicat activității fizice are un efect de protecție împotriva depresiei”, a declarat Snehal Pinto Pereira de la Institutul pentru Sănătatea Copilului de la University College din Londra. „În cazul în care un adult între douazeci și patruzeci de ani, care nu face de regulă activități fizice, devine activ de trei ori pe săptămână, el ar reduce riscul de depresie cu aproximativ 16 la sută„, spun cercetătorii.

Depresia este una dintre cele mai comune forme de boală mentală, care afectează peste 350 de milioane de oameni din întreaga lume și este clasată pe primul loc între cauzele de handicap la nivel global de către Organizația Mondială a Sănătății. Tratamentul pentru depresie implică, de obicei, medicamente și psihoterapie sau o combinație a celor două. Cu toate acestea, mulți pacienți nu reușesc să se simtă mai bine și înregistrează o recidivare a bolii.

Echipa condusă de Pereira a urmărit 11.135 de oameni născuți în anul 1958 până la vârsta de 50 de ani, înregistrându-le la intervale regulate simptomele depresive și nivelurile de activitate fizică la vârstă adultă. Rezultatele au arătat că persoanele care și-au crescut săptămânal activitatea lor fizică au raportat mai puține simptome depresive și că cei cu mai multe simptome depresive au fost mai puțin activi, mai ales la vțrsta tânără. De asemenea, fiecare sesiune de activitate săptămânală suplimentară reduce cotele de depresie cu 6 la sută.

Oamenii de știință au remarcat că legătura dintre activitatea fizică și simptomele depresive a fost observată la întreaga populație și nu doar la cei cu risc ridicat de depresie clinică. Studiul a relevat și că persoanele care au raportat mai multe simptome depresive, la vârsta de 23 de ani, au fost mai puțin active fizic, dar această relație s-a atenuat odată cu înaintarea în vârstă.

Chris Power, profesor de epidemiologie și sănătate publică la UCL, care a lucrat la acest studiu, a spus că cercetarea a dat mai multă greutate dovezilor existente, sugerând că activitatea fizică ar putea fi folosită ca tratament împotriva depresiei și pentru îmbunătățirea sănătății fizice. „Dacă toată lumea ar realiza o activitate fizică, de cel puțin trei ori pe săptămână, am putea asista la o scădere a riscului de depresie (…) inclusiv pentru reducerea obezității, a bolilor de inimă și a riscului de diabet zaharat„, a subliniat sursa citată. (Ordinea Zilei)

 

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Articole asemănătoare

Incredibil dar adevărat! 18 migranți transportați cu tirul pe post de „produse din hârtie”. FOTO

Atât mașina, cât și „încărcătura” au fost întoarse din drum și predate autorităților bulgare.

ASTRA în Festival, un eveniment inedit. Vezi FOTO

ASTRA în Festival, un eveniment ce promite să reconfigureze relația dintre public și patrimoniul cultural, care va avea loc în perioada

Fascinant! O noapte la Muzeu și vizonare de film

După succesul fulminant al primei ediții, când grădina muzeului s-a umplut de iubitori de film

Urmează o nouă sesiune de admitere la universitate

În perioada 1–3 septembrie 2026 urmează o nouă sesiune de admitere pentru studiile universitare de licență și de masterat, în cadrul căreia sunt scoase la concurs locurile rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie 2026.