Premieră: Festivalul Castanilor la Ungheni

Date:

Share post:

Renumit prin parfumul florilor de castani, orașul Ungheni, situat la graniță cu România, va organiza la începutul lunii mai, în premieră, Festivalul castanilor. Cine a fost o dată în acest oraș frumos al Republicii Moldova, cu siguranță, își va dori să revină.

Evenimentul este menit să aducă în atenția publicului originalitatea tradițiilor moldovenești, dar și frumusețea aleii de castani din oraș, care se întinde pe o distanță de aproape trei kilometri, fiind una dintre cele mai lungi alei de castani din Europa.

Festivalul este organizat de Primăria municipiului Ungheni, în parteneriat cu Oficiul Naţional al Viei și Vinului. Organizatorii susțin că aleea, care are circa 40 de ani, a devenit un important obiectiv turistic pentru municipiu, transmite IPN.

Sperăm ca ideea organizării Festivalului Castanilor să fie pe placul unghenenilor și să devină un instrument bun pentru promovarea turismului local, național și internațional, a valorile social-culturale și natura urbană a municipiului Ungheni ”, a declarat Eduard Balan, viceprimarul municipiului Ungheni, după cum se arată într-un comunicat al Primăriei.

Potrivit organizatorilor, festivalul va avea un specific promoțional, reunind diversitatea artelor într-un singur eveniment, cum ar fi: pictura, fotografia, meșteșugăritul, muzica, dansul și gastronomia. În cadrul festivalului va fi amenajat ”un orășel al tradițiilor”, unde vor fi expuse lucrări de artizanat ale meșterilor populari din Republica Moldova și din România.

În cadrul festivalului vor fi amenajate și alte zone pe interese: zona copiilor, zona artelor, zonă pentru ședințe foto. Pentru amatorii de sport, va fi amenajată o zonă cu această tematică, unde se va desfășura și o competiție de atletism. De la festival nu va lipsi zona gastronomică, unde vor fi prezentate bucatele tradiționale, dar și gustări din castan.

Autor: Nicolae Gorohovschi
Foto: pixabay.com

 

spot_img

Articole asemănătoare

Antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste … milioane lei

Statistica ne arată că antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste .... milioane lei în luna iulie a.c.

Iată ce au mai descoperit inspectorii vamali. FOTO

Inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroportul

Aniversare: Prima grădină botanică din România, 170 ani. La mulți ani înainte!

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a sărbătorit la 10 august 2026, 170 de ani de la înființare. Este prima grădină botanică din România

Echilibru în patru pași. Exclusiv

Echilibru în patru pași. Un articol exclusiv, la Info Anunț. Viața ne este dată spre bucuria sufletului și cu acest scop trebuie să trăim în echilibru.