Premierul Ciucă şi alți reprezentanți ai guvernului sunt așteptați să joace Hora Unirii la Iaşi

Date:

Share post:

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat că va fi prezent pe 24 ianuarie la Iaşi, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române. Primarul Mihai Chirica a confirmat că premierul a răspuns favorabil invitaţiei adresate de către municipalitate.

Premierul Ciucă şi alți reprezentanți ai guvernului sunt așteptați să joace Hora Unirii la Iaşi

Alături de prim-ministru, la Iaşi se vor deplasa şi mai mulţi membri ai Guvernului, precum şi un reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale. De asemenea, la manifestări, care vor avea loc începând cu ora 11.00 în Piaţa Unirii, au fost invitaţi lideri de partide, parlamentari şi alte oficialităţi locale şi centrale.

„În deschidere va fi un concert de muzică populară, cu interpreţi locali şi din ţară, precum Ciprian Pop, Gheorghe Turda, Laura Lavric şi alţii. Apoi, vor urma manifestările oficiale, cu Te Deum, discursuri, Hora Unirii şi depunerea de jerbe”, a declarat vineri primarul Mihai Chirica.

Manifestările se vor încheia cu o defilare militară la care vor participa 250 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, defilarea urmând a fi realizată cu personal de la Brigada 15 Mecanizată, Batalionul 151 Infanterie, Batalionul 198 Sprijin Logistic, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni.

În seara zilei, va avea loc retragerea cu torţe, pe traseul Muzeul Unirii – Palatul Culturii. Cu o zi înainte de 24 ianuarie, la ora 11.00, se va desfăşura o conferinţă pe tema „Unirea Principatelor Române şi dinamica unităţii naţionale”, o manifestare ştiinţifică organizată de Primărie şi Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare.

Evenimentul va avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

„Acest eveniment îşi propune să marcheze semnificaţiile multiple ale zilei de 24 ianuarie 1859, contribuind la extinderea dezbaterii academice şi oferind publicului ieşean noi perspective asupra Unirii Principatelor – eveniment istoric în a cărui pregătire elitele politice şi intelectuale ale oraşului nostru au jucat un rol atât de important”, spun organizatorii, citați de presa locală, ZdI.

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.