Prima platformă de strângere de fonduri, marca Narada, pentru profesorii din România

Date:

Share post:

Fundația Globalworth donează organizației Narada 30.000 de euro pentru prima platformă online care centralizează în timp real nevoile profesorilor și elevilor din Romania, generate de digitalizarea forțată a educației în contextul pandemiei.

Potrivit celor mai recente date oferite de Edu.ro, peste 7.1000 de școli și gradinițe sunt deja în scenariile roșu și galben, ceea ce presupune educație exclusiv digitală, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

În acest context, Fundațiile Globalworth și Narada au lansat prima platformă narada.ro în care profesorii din România pot semnala problemele pe care le întâmpină și nevoile concrete pentru adaptarea la mediul de educație online. Este nevoie de o platformă unde proiectele de crowdfunding ale profesorilor să fie exprimate și să rezoneze în comunitățile care, astfel, se pot mobiliza pentru a facilita accesul elevilor din medii defavorizate la educația digitalizată.

Platforma de strângere de fonduri își propune să ajute peste 10.000 de copii și 100 de profesori. Aceștia pot sesiza nevoi și probleme precum: accesul la calculatoare și la internet; accesul la cataloage electronice și software de securitate online; dotarea sălilor din clasă cu echipamente IT; cursuri de formare pentru profesori, tehnologie pentru materiile de tip S.T.E.M. Ulterior, profesorii articulează proiecte de crowdfunding în care își mobilizează comunitățile pentru finanțarea lor.

“Unul dintre beneficiile pe care le vor avea profesorii pe platforma de crowdfunding va fi faptul că în momentul în care comunitatea locală dă primele rezultate că validează cauza unui anume profesor prin contribuții financiare, noi căutăm să preluăm din efortul de fundraising. Așadar, strângem echipamente de la donatorii noștri, le recondiționăm și le livrăm profesorilor. Partea de recondiționare, alocare și livrare a device-urilor către comunități este realizată de comunitatea de voluntari Narada în spațiul oferit de Fundația Globalworth”, spune Andra Munteanu, co-fondator Narada.

Tot cu scopul de a ajuta la deblocarea sistemului educațional din România, Fundația Globalworth a pus la dispoziția organizației Narada un hub în care recondiționarea, alocarea și livrarea echipamentelor către școli și profesori sunt realizate mai rapid, mai eficient și în condiții de siguranță, transmite PR Globalworth.

“Tehnologia este unul dintre pilonii principali pe care a fost construită Fundația Globalworth, așa că ne-am dorit ca acest pilon să fie utilizat în zonele de maximă nevoie. Educația este pilonul societății, prin urmare, ne-am orientat atenția spre a găsi o soluție rapidă de integrare a tehnologiei în scopuri educaționale. Alături de partenerul nostru, Narada, am gândit acest plan de acțiune pentru a sprijini dezvoltarea competențelor în educația digitală. Pandemia este încă aici și efectele ei vor rămâne o perioadă îndelungată printre noi, așadar ne bazăm pe solidaritatea comunităților pentru că noi, toți, avem aceeași miză: să mai facem câțiva pași spre viitorul tehnologizat pe care îl visăm în sistemul educației din România”, a adăugat Georgiana Iliescu, Director Executiv al Fundației Globalworth.

Text și foto: PR Globalworth 

spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.