Programul PARE 1+1: 1246 de întreprinderi finanțate, 3200 locuri de muncă create și investiții de 767,7 milioane de lei

Date:

Share post:

1.246 de întreprinderi au fost finanțate prin intermediul programului „PARE 1+1”, începând cu anul 2010. Până în prezent, în cadrul programului au fost oferite granturi în sumă de 242,4 milioane de lei, ceea ce a permis atragerea investițiilor în valoare de 767,7 milioane de lei.

Programul a contribuit la deschiderea a 538 de întreprinderi noi – majoritatea în zona rurală, și la crearea a 3.200 de locuri de muncă. Participanții la program au dezvoltat afaceri  noi pentru Republica Moldova precum cultivarea migdalului, creșterea struților și melcilor. 48% dintre antreprenori au până la 35 de ani şi circa 30 la sută sunt femei.

Programul de atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” pentru anii 20102018 este destinat lucrătorilor migranți sau rudelor de gradul I ai acestora, care doresc să investească în inițierea sau extinderea unei afaceri la baștină. În cadrul programului, antreprenorii pot obține un grant în sumă de până la 250 mii de lei, în baza principiului 1+1: fiecare leu investit din remitențe este suplinit cu un leu din cadrul „PARE 1+1”. 

Astfel, programul facilitează accesul la finanțare pentru migranți și reintegrarea acestora în societate, contribuind, totodată, la dezvoltarea economică a Republicii Moldova. De asemenea, programul stimulează înființarea întreprinderilor mici și  mijlocii, informând despre oportunitățile de dezvoltare a unei afaceri în țara de origine. 1.975 de persoane au fost instruite până acum în domeniul organizării  unei afaceri.

 

spot_img

Articole asemănătoare

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...