(RE)Începe ASTRA Multicultural

Date:

Share post:

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 24-28 iulie 2024 evenimentul ASTRA Multicultural, ajuns la ediția a IX-a.

În acest an, programul ASTRA Multicultural cuprinde ateliere meșteșugărești interactive, ateliere educaționale pentru copii (tâmplărie, pictură pe lemn), ateliere muzicale și de dans Festivalul de muzică și dansuri tradiționale multietnice & Memoria instrumentelor tradiționale multietnice, un maraton gastronomic multietnic – periplu prin gusturile bucătăriilor sibiene din Șeica Mare, Râu Sadului, Slimnic, Nocrich, dar și prin cele rome, slovace, ucrainiene, sârbești, românești, maghiare și săsești, plimbări cu canotcile organizate alături de ROWMANIA, un concert live SUBCARPAȚI – NEAMURI. Călătorie muzicală pe calea minorităților etnice care va avea loc duminică, 28 iulie, între orele 19.00 – 20.30.

Opinie avizată

„ASTRA Multicultural este un concept inovator marca Muzeul ASTRA! La ediția din acest an valorile patrimoniale imateriale ale minoritatilor naționale intră pe un alt drum al valorizări, asumări și comunicări. Conectăm mediul natural, cel care asigură resursele necesare cu mediul patrimonial, cel care oferă exemplul concret de sustenabilitate. De la plimbările din barca Rowmania, la gastronomia specifică minorităților invitate, povestea din spatele rețetelor, experiențele inedite, trecem apoi la atelierele interactive pentru a testa și asuma meșteșugurile încă existente și produsele specifice care pot fi utilizate și astăzi. Duminică, voia bună o aduce un proiect inedit al Centrului cultural Subcarpați, prin care șase etnii vor prezenta în România rurală din Dumbrava Sibiului toată frumusețea și adaptabilitatea cântecului din tradiția acestora. Așa vom cunoaște mai bine frumusețea patrimoniului imaterial din România!”, a declarat Ciprian Ștefan, manager Muzeul ASTRA.

Important! Despre eveniment

Peste 300 de actanți (meșteri, artiști, muzicanți, dansatori, bucătari etc.), comunități etnice de romi, sârbi, slovaci, ucrainieni, lipoveni, ceangăi, turci, maghiari, landleri și sași, dar și din Ungaria vor participa anul acesta la ASTRA Multicultural.

Evenimentul beneficiază și de sprijinul financiar al Ministerului Culturii, Program Prioritar Patrimoniu Imaterial.

ASTRA Multicultural 2024 este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024.

Text și foto: PR Muzeul Astra Sibiu

spot_img

Articole asemănătoare

Azi vorbim despre învingătorii concursului „Loteria fiscală”

Azi vorbim despre învingătorii concursului „Loteria fiscală”. Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Aniversare: 164 de ani de la înființare. La mulți ani, UAIC!

Aniversare: 164 de ani de la înființare. La mulți ani, UAIC!Vineri, 25 octombrie 2024, în Aula Magna „Mihai Eminescu”...

Atenție! Solicitări false expediate cu utilizarea ilegală a …

Atenție! Solicitări false expediate cu utilizarea ilegală a ... Mai multe amănunte în cele ce urmează. Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului  KineDok.