România și Moldova își armonizează practicile în domeniul justiției 

Date:

Share post:

România a demonstrat încă o dată că este interesată de stabilitatea și modernizarea Republicii Moldova, de consolidarea instituțiilor și de menținerea parcursului european al țării vecine.

Primele declarații ăn acest sens au fost făcute de către ministrul român al justiției, Tudorel Toader, în deschiderea celei de-a doua ediții a Forumului în domeniul justiției, care se desfășoară în aceste zile la București, transmite IPN.

Tudorel Toader a spus că România a dezvoltat o colaborare bilaterală profundă la nivelul fiecărei instituții prezente la Forum, iar reprezentarea la cel mai înalt nivel al instituțiilor din ambele state demonstrează utilitatea dialogului, eficiența cooperării bilaterale.

„Forumul de anul trecut a fost un succes și acțiunea din acest an arată dorința comună de a continua experiența dialogului și a schimbului direct de informații în toate domeniile în care activăm”, a spus ministrul român al justiției.

Potrivit lui Tudorel Toader, în procesul de dezvoltare statală eficiența justiției, ca serviciu de interes public în lupta anticorupție, joaca un rol crucial.

„Procesul de dezvoltare trebuie să meargă în profunzime în domeniile relevante pentru cetățenii statelor noastre în primul rând, prin combaterea corupției, eficientizarea sistemului judiciar și administrativ. Sistemele judiciare credibile și eficiente duc la dezvoltarea economică, determină creșterea încrederii investitorilor, dar și a cetățenilor în actul de justiție. Beneficiarii finali ai eforturilor noastre instituționale sunt cetățenii celor două state”, a mai spus Tudorel Toader.

La rândul său, ministrul justiției al Republicii Moldova, Vladimir Cebotari, a subliniat că platforma de dialog între cele două state pe domeniul justiției este una fără precedent, pentru că nu mai există la alte autorități administrative.

Vladimir Cebotari a precizat că pe agenda Forumului sunt incluse subiecte legate de funcționarea sistemului judiciar, accesul în funcția de magistrat, lupta împotriva corupției etc. – subiecte extrem de discutate la Chișinău și subiecte de interes la București.

„Este extrem de important să existe discuții pe aceste subiecte pentru că suntem la etapa concluziilor cum am realizat reforma justiției din 2011 până în prezent. Realizările sau eșecurile noastre este bine să fie discutate, pentru că în această etapă pregătim o nouă reformă de dezvoltare a justiției pentru următorii patru ani, iar amprenta discuțiilor de azi ar putea să rămână peste acel document de politici”, a mai spus ministrul moldovean al justiției.

Prima zi a evenimentului, 23 noiembrie a.c., a fost dedicată discuțiilor în plen, pe teme de interes pentru ambele părți: optimizarea funcționării sistemului judiciar, rolul și locul procurorului în arhitectura sistemului judiciar, prevenirea și combaterea corupției și criminalității organizate, rolul profesiilor liberale în funcționarea justiției.

Ziua de 24 noiembrie 2017 este dedicată discuțiilor bilaterale între reprezentanții instituțiilor participante, urmând ca, în a doua parte a zilei, să fie prezentate concluziile Forumului și perspectivele de cooperare pentru anul viitor.

                                                                       Ligia Beatrice Vasilescu

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.