Să fim lumină!

Date:

Share post:

Soluția este lumina. Orice situație nedorită (întunecată) ar exista în viața noastră, aceasta poate fi înlăturată doar prin lumină. 

Fiecare dintre noi poate manifesta în exterior prezența luminii din interior. Sufletele de pe Pământ pot fi comparate cu niște becuri de 25 de wați, 50 de wați, 100 de wați, 200 wați, 250 wați și așa mai departe. Odată ce ne vom apropia de credință, ne vom transforma într-un bec de 1000 de wați.

Fiecare inițiere primită crește nivelul luminii, deoarece prezintă niște indicatori numerici ai cantității de lumină pe care o deținem în câmpul energetic și în aura noastră. Astfel, toți oamenii sunt ”Lumina Lumii”, într-un sens ideal ceresc, dar și din punctul de vedere al evoluției sufletului.

Scopul fiecărui suflet este de a fi un soare spiritual radiant, care își manifestă iubirea și lumina, în fața celor pe care îi întâlnește, indiferent de răpunsul acestora. Aceasta este natura lui Hristos, a lui Buddha, a Sinelui Etern (Superior), a Puternicei Prezențe Eu Sunt și a lui Dumnezeu.

De asemenea, lumina poate fi văzută și ca înțelepciune. Pe măsură ce câștigăm înțelepciune, câștigăm lumină. Pe măsură ce evoluăm, vom fuziona cu nivelurile superioare de lumină. Cu toții suntem lumină și suntem ghidați de lumină, cu scopul de a fuziona, în cele din urmă, cu cel mai înalt nivel ce ascende la Dumnezeu, care este Lumina tuturor Luminilor.

Pe măsură ce ne vom curăța și purifica de toate gândurile negative, de sentimentele și emoțiile negative, de energia negativă, de toate cuvintele negative, de acțiunile nepotrivite, de estența și reminescențele fricii, de karmă, de dezechilibrul genetic, de obiceiurile proaste, de vicii, de toxicitatea și de zgura de la toate nivelurile, vom avea posibilitatea de a avea și mai multă lumină.

Cel mai important lucru este să ne încorporăm lumina în corpul nostru fizic și să o dăruim și altor persoane. Odată ce vom dărui lumină, o vom putea păstra, pentru că aceasta este marea lege a vieții.

Fiecare persoană poate fi văzută ca o lampă spirituală. Adevărata noastră identitate este becul, dar fiecare dintre noi purtăm câte un abajur, care este corpul fizic. Majoritatea oamenilor de pe Pământ se identifică cu abajurul și nicidecum cu becul.

Aveți încredere în lumină, pentru a deveni fii și fiice ale luminii. Nu vă ascundeți calitățile, ci lăsați-le să strălucească precum o lumânare care luminează o întreagă casă întunecată.

Această realitate ne este dezvăluită prin intermediul unui Curs de miracole pentru Era Vărsătorului.

Text: Ligia Beatrice Vasilescu

Foto: Daniel Reche de la Pixabay

spot_img

Articole asemănătoare

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...