Salarii majorate cu 50% în administrația locală din R. Moldova

Date:

Share post:

Persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul autorităților publice locale, precum și ceilalți angajați ai APL vor primi salarii mai mari. Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă ce prevede modificări și completări la legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar.

Astfel, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții raioanelor, pretorii și vicepretorii vor primi lunar suplimente în mărime de până la 50 la sută din salariul lor de funcție. Prin urmare, dacă în prezent salariul mediu pentru funcțiile de conducere din APL este de 6.135 de lei, în urma majorării acesta va ajunge până la 9.200 de lei.

Cu 1.190 de lei vor crește și salariile personalului care asigură deservirea tehnică și buna funcționare a autorităților publice locale. În urma acordării plăților de stimulare, în mărime de până la 15% din salariul de funcție, aceștia vor primi până la 3.580 de lei lunar.

Cuantumul plăților de stimulare va fi stabilit de conducerea APL, în funcție de mijloacele disponibile în acest sens în bugetele autorităților publice locale. În anul curent, mijloacele pentru implementarea proiectului vor fi direcționate din contul resurselor prevăzute în bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare ale APL. Suma necesară lunar pentru acordarea plăților stimulatorii la limita maximă se cifrează la 5,5 milioane de lei.

Proiectul urmărește creșterea nivelului de venituri al angajaţilor din sectorul bugetar, sporirea atractivității funcției publice, atragerea şi menţinerea tinerilor specialişti, precum și prevenirea corupţiei în organele administraţiei publice.

Autor:Sofia Filip
Foto: Pixabay.com

 

spot_img

Articole asemănătoare

Iată cine avansează în sferturi la UniCredit Iași Open

Avansează în sferturi la UniCredit Iași Open, după o revenire spectaculoasă în fața unei jucătoare venite din calificări. Favoritele Oliynykova și Udvardy au trecut și ele de optimi.

Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Statistica ne arată

Statistica ne arată că fraudele bancare din prima jumătate a anului 2026 sunt înșelătorii telefonice, cunoscute și sub denumirea de vishing.

Eliminate în primul tur la UniCredit Iași Open. Cine avansează în optimi

Ziua de marți a fost una nefastă pentru jucătoarele române prezente pe tabloul principal la UniCredit Iași Open, turneu WTA 250 dotat cu premii totale în valoare de

Cum îți dai seama că problema ta medicală are o cauză naturală sau indusă. Exclusiv

Problemele medicale, instalate în corpul fizic, sunt un barometru. Ca atunci când te dor genunchii și spui