Sfatul îngerilor: Alături de voi, la schimbarea în bine

Date:

Share post:

Cea mai mare parte din răul care s-a abătut asupra planetei a trecut. Se vede lumina de la capătul tunelului. Pentru a ajunge afară din acestu tunel este nevoie de schimbare. Iar schimbarea fără efort și sacrificii nu există.

Îngerii sunt alături de noi, de la naștere, pe lungul drum al vieții și dincolo. Oamenii care ne ies în cale pentru a ne ajuta sunt trimiși de ei. Pe unii îi recunoaștem, iar pe alții nu.

Sfatul îngerilor pentru aceste zile vine de la Arhanghelul Mihail și este următorul:

”Sunt alături de tine, dându-ți curaj să faci acele schimbări care te vor ajuta să-ți îndeplinești misiunea Divinp în această viață”.

Priviți înainte, binele și lumina este mai aproape decât credeam. Condiția primordială este însă acceptarea schimbării. Doar așa putem merge mai departe spre reușită și împlinire.

Nu uitați că ziua o începem și o finalizăm, îaninte de culcare, cu rugăciune și ”Mulțumesc, sunt recunoascător/are pentru tot și pentru toate!”

O săptămână minunată să aveți, cu îngeri de lumină alături.

spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.