Șoferii, cei mai activi în căutarea unui loc de muncă în luna ianuarie

Date:

Share post:

Dată fiind stagnarea activității din perioada Sărbătorilor de iarnă, luna ianuarie a adus un volum record (+80%) de aplicări la joburi comparativ cu luna decembrie a anului trecut.

Șoferii, contabilii și inginerii și-au căutat joburi în luna ianuarie

Cele mai multe căutări de joburi din luna ianuarie au fost în domenii precum: transport – peste 37.000 de căutări, financiar contabil – peste 34.000 de căutări, inginerie – peste 21.000 de căutări și vânzări – peste 20.000 de căutări.

Surpriza lunii ianuarie vine din domeniul medical&farma, unde angajații specializați au înregistrat peste 19.000 de căutări de joburi, fiind mai preocupați de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum BPO sau resurse umane.

Regina Maria, Rompetrol și Deichmann au atras cei mai mulți candidați în luna ianuarie, cu aproape 7.000 de aplicanți

În luna ianuarie a acestui an, primele zece companii care au primit cele mai multe aplicări la joburile postate pe BestJobs au fost Regina Maria (2.337 aplicanți), Rompetrol (2.277 aplicanți), Deichmann (2.120 aplicanți), Enel (1.842 aplicanți), DRÄXLMAIER (1.792 aplicanți), Continental Automotive Group România (1.715 aplicanți), Takko Fashion (1.695 aplicanți), Hella România  (1.649 aplicanți), Pepco Retail (1.571 aplicanți) și Banca Transilvania (1.556 aplicanți).

Takko Fashion a fost în topul preferințelor candidaților în luna ianuarie, cu 167 de aplicanți direcți

Companiile care au primit cei mai mulți aplicanți direcți, pe pagina companiei de pe BestJobs.ro, în luna ianuarie, sunt: Takko Fashion, cu 167 aplicanți direcți,  Deichmann, – 88 aplicanți direcți, Rompetrol – 84 aplicanți direcți, BCR – 81 aplicanți direcți, British American Tobacco – 78 aplicanți direcți, Hella România – 73 aplicanți direcți, Penny Market – 71 aplicanți direcți, DRÄXLMAIER – 70 aplicanți direcți, Flanco – 75 aplicanți direcți și Braun Medical – 61 aplicanți direcți.

Foto: Arhiva InfoAnunt
spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în celel ce urmează.

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii. Unde? Când și despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO. Mai multe informații despre acest minunat eveniment expozițional, în cele ce urmează.

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa?

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa? La aceaste întrebări, răspundem în cele ce urmează.