Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, Județul Vaslui, va organiza Tabăra de astronomie „Să cunoaştem cerul!”, ediţia a IX-a, în perioada 24 – 30 august 2022.
Precizare: Activitatea se va desfăşura în parteneriat cu Primăria Comunei Motoşeni din Judeţul Bacău.
Tabăra de astronomie este destinată, în special, celor pasionaţi de astronomie şi membrilor Astroclubului „Perseus” Bârlad. La această activitate se pot alătura şi alţi astronomi amatori de la alte cluburi şi asociaţii astronomice din ţară, potrivit comunicatului media trimis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
Potrivit opiniei managerilor de proiect, toţi cei care doresc să participe în tabăra de astronomie trebuie să vină pregătiţi corespunzător acestui gen de activitate: cort, izopren, haine groase, apă potabilă şi alimente neperisabile pentru cel puţin 2 zile.
Publicul obişnuit poate participa împreună cu membrii clubului de astronomie la observaţii astronomice, iar accesul va fi liber.
Anunț: Persoanele interesate care dispun de mijloc de transport sunt invitate după ora 21.00, în perioada 24 – 29 august 2022, să privească cerul prin instrumentele aflate în dotarea Observatorului Astronomic.
În intervalul orar 11.00 – 13.00, se vor organiza şi observaţii solare, cu telescopul refractor Lunt.
Anul acesta tabară va fi amplasată la sud de satul Fântânele, la limita judeţelor Bacău şi Vaslui, aproape de drumul judeţean 243B. Accesul se poate face prin mai multe rute, distanţa cea mai scurtă va fi: Bârlad – Crâng – Ciocani – Movileni – Coroieştii de Sus – Fântânele. Pentru detalii, vă rugăm să consultaţi harta.
În cazul în care condiţiile meteo nu vor fi favorabile, organizatori au anunțată că vor amâna tabăra pentru perioada 29 august – 2 septembrie 2022.
Participanţii la tabără respectă câteva reguli de bună practică, stabilite de organizatori, ce sunt publicate pe site-ul AstroBârlad.
Organizator: Dumitru Ciprian Vîntdevară
Şef Serviciu Astronomie Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Județul Vaslui;
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad, Județul Vaslui.
Text: Filip Gheorghe
Foto: Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Județul Vaslui