Bucureștiul nu este doar un oraș în care poți descoperi istoria arhitecturii colindând străzile presărate cu clădiri de patrimoniu. Nu este doar un oraș în care tinerii găsesc o multitudine de locuri în care se pot distra. Nu este doar un oraș în care setea de cultură îți este potolită în muzee spectaculoase care găzduiesc exponate unice. Bucureștiul este un oraș complex în care și cel mai exigent dintre turiști își găsește locul. Bucureștiul este orașul ideal în care turistul pasionat de știință și tehnică are la îndemână o varietate de oportunități care îi pot satisface nevoia de explorare.
Pentru această categorie de turiști am ales să vizităm astăzi Muzeul Universității Politehnica din București. Începând cu anul 2000, una dintre cele mai cunoscute universități din București are, din nou, un muzeu propriu. De fapt, este un muzeu al științei și tehnicii, un muzeu complex în care și cea mai puțin iubitoare persoană de științe exacte ajunge să descopere lucruri care îi pot capta atenția.
Organizat într-un spațiu puțin ascuns, acest muzeu este o adevărată ”peșteră a lui Aladin” în care se află comori nebănuite, îngrijite de o echipă de oameni inimoși, dornici de oaspeți cărora să le împărtășească realizările școlii românești de inginerie, realizări peste care ei refuză să lase să se aștearnă uitarea.
Iar vizitatorii nu au mult de colindat. Muzeul Universității Politehnica din București este localizat în vechiul campus al Școlii Naționale de Poduri și Șosele, aflat lângă Gara de Nord, pe Calea Griviței nr. 132. Acest loc este cunoscut astăzi sub numele de Campusul Polizu al Universității Politehnice București. Muzeul este găzduit în corpul M. Iar cei care vor să-i treacă pragul trebuie să știe că intrarea este liberă.
Am oferit toate aceste detalii pentru a le închide gura cârcotașilor care vor comenta că muzeul este mult prea ascuns și că le este greu să ajungă la el.
Și trebuie să ne credeți că merită să vă rupeți câteva ore din timpul vostru pentru a descoperi acest loc din București. Pe lângă răsplata vizionării unor lucrări unice pe plan mondial realizate de inginerii români, vizitatorul poate trăi sau retrăi o atmosferă studențească adevărată.
Muzeul care spune povestea școlii de inginerie din România
Povestea muzeului se împletește cu cea a școlii de inginerie. Niciuna dintre instituții nu a avut un parcurs liniar, dar, de fiecare dată când situația a cerut-o, au oferit societății cele mai bune soluții.
Primele cursuri de inginerie în limba română au fost introduse de Gheorghe Lazăr, pe la 1818. El a avut susținerea marilor boieri ai vremii ca urmare a nevoii acestora de ingineri specializați care să le măsoare moșiile. Pe măsură ce se dezvoltă școala, intervin noutăți. Documentele arată că, la 26 decembrie 1884, arhitecții francezi Lecomte du Noüy și Cassien Bernard au făcut publice planurile proiectului pentru Școala Națională de Poduri și Șosele. Ultimul dintre acești arhitecți este și cel care a realizat planurile pentru Palatul Băncii Naționale a României din Strada Lipscani.
Proiectul experților francezi a stat la baza construirii imobilului situat acum pe Calea Griviței. Arhitecții au proiectat un amfiteatru, mai multe săli de curs, laboratoare de fizică, chimie și încercări mecanice, săli de desen, o bibliotecă.
Cel care a inaugurat această construcție a fost chiar Regelui Carol I. Evenimentul a avut loc în anul 1866. Interesant este că, în clădire, vom găsi și „Sala de Museu și Colecțiuni”, așa cum a fost denumit la acea vreme muzeul.
Documentele relevă faptul că, pentru dotarea acestui muzeu, s-au cheltuit 8.000 lei galbeni. Directorul Școlii, profesorul Gheorghe Duca a comandat Companiei (de echipament științific) „E. Ducretet” din Paris nu mai puțin de 867 de instrumente și aparate didactice și științifice.
Cele 867 de obiecte achiziționate de profesorul Gheorghe Duca constituie prima parte a comorii pe care Muzeul Universității Politehnica din București o găzduiește și în prezent .
Printre aceste piese se află metrul etalon (argint în alamă) în cutie din lemn, cu certificat de verificare, realizat de către firma de instrumente de precizie „E. DUCRETET & CIE” DIN PARIS.
Foarte aproape de această colecție este prezentat teodolitul marca „STARKE AND ROMMERER”, pe care echipa de ingineri a lui Anghel Saligny l-a folosit la proiectarea și construcția Podului de la Cernavodă. Piesa datează din 1880. Odată cu descoperirea acestui exponat, vizitatorul va afla că Podul de la Cernavodă a fost inaugurat în 1885, că lucrările pentru realizarea sa au durat cinci ani, iar în momentul în care a fost deschis circulației era cel mai mare complex de poduri din Europa și al treilea din lume. Construcția a adus și două noutăți tehnice: utilizarea oțelului turnat (moale) în locul celui pudlat și a sistemului de grindă cu zăbrele în consolă (grindă Gerber).
Generații întregi de studenți au studiat această capodoperă a școlii românești de inginerie, iar în muzeu găsim caiete cu schițe ale podului, lucrate în peniță, cu profile în detaliu ale structurii.
Mergând mai departe, avem ocazia să vedem etalate o serie de obiecte personale și fotografii din epoca în care inginerul Ștefan Georgescu Gorjan a condus lucrările de realizare a celebrei capodopere a lui Constantin Brâncuși: Coloana Infinită.
Gorjan și Brâncuși se știau din copilărie, fiind prieteni. Atunci când cunoscutului artist român i s-a propus construirea complexului arhitectural de la Târgu Jiu, cel care a venit cu soluția tehnică pentru Coloana Infinitului a fost inginerul Gorjan. De altfel, la vremea respectivă, el avea calitatea de inginer-șef al Atelierelor Centrale Petroșani, locul unde s-au turnat în fontă modulele Coloanei. După cum se știe, modelul acestora a fost executat de Brâncuși în lemn de tei, iar asamblarea Coloanei s-a încheiat în noiembrie 1937, în timp ce alămirea ei a avut loc în luna iulie1938.
Muzeul ni se dezvăluie cu fiecare exponat în parte, urmând parcă succesiunea dezvoltării și desprinderii specializărilor inginerești unele de altele. În acest muzeu putem admira macheta primului automobil din lume cu profil aerodinamic avansat și cu roțile integrate în caroserie. Este proiectul inginerului Aurel Persu.
De asemenea, avem ocazia să descoperim pupitrul de comandă al primelor centrale electrice. Mergând mai departe, ajungem la specializarea aeronave, unde, de asemenea, școala românească de inginerie a dat deschizători de drumuri și putem admira machete de avioane și obiecte personale care au aparținut lui Aurel Vlaicu, Traian Vuia și Henri Coandă.
Nu avem cum să trecem cu vederea peste specializări ca automatica, chimia sau calculatoarele. În acest muzeu putem afla despre începuturile epocii informatice, admirând echipamentele de calcul cu dimensiunile lor uriașe raportate la dimensiunile celor de azi.
Tot în acest spațiu găsim și colecțiile primelor telefoane, primelor modele de televizoare și plecăm cu promisiune muzeografilor că vom avea cât de curând și o colecție care va ilustra evoluția modelelor de telefoane mobile.
