Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) – Facultatea de Drept, Asociația Română de Științe Penale și Grupul editorial Universul Juridic organizează, în perioada 13-14 mai 2022, prima ediție a Conferinței Naționale de Drept Penal „Vespasian Pella”, cu tema „Probleme actuale ale dreptului penal la nivel național și internațional”.
Evenimentul se va desfășura în format hibrid (fizic – în Aula Magna „Mihai Eminescu” a UAIC și online) și va reuni specialiști din țară și din străinătate care vor aborda probleme legislative și de drept în cadrul următoarelor paneluri: raportul CCR – CJUE, evaziune fiscală, nesocotirea încrederii, infracțiuni corelative, răspunderea penală în profesiile liberale, răspunderea penală a persoanei juridice, se arată într-un comunicat, emis spre difuzare și redacției INFO ANUNȚ.
În deschiderea conferinței, care va avea loc vineri, 13 mai 2022, ora 9.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, vor susține alocuțiuni: Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Prim-Vicepreședinte al Asociației Române de Științe Penale, Prof. univ. dr. John VERVAELE, Președinte al Asociației Internaționale de Drept Penal (AIDP), Prof. univ. dr. José Luis de la CUESTA, Președinte de onoare al AIDP, Prof. univ. dr. Constantin DUVAC, Președinte executiv al Asociației Române de Științe Penale, Prof. univ. dr. Ioan CHELARU, Președinte al Academiei de Științe Juridice din România, Prof. univ. dr. habil. Sergiu BRÂNZĂ, Decanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Republica Moldova, Nicolae CÎRSTEA, Președintele Grupului editorial Universul Juridic, Jud. Diana Mihaela CHEPTENE MICU, Președintele Curții de Apel Iași, Proc. Vasile CHIFAN, Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și Av. Tudor DUCA, Decanul Baroului Iași.
Un moment important al conferinței îl reprezintă aderarea Grupului Național din Republica Moldova la Asociația Internațională de Drept Penal, sâmbătă, 14 mai 2022, ora 14.00. De asemenea, în a doua zi a conferinței va avea loc și lansarea volumului „Istoria dreptului românesc”, autori Petre BUNECI și Cristian MOȘNEANU.
Partenerii instituționali ai evenimentului sunt: Universitatea de Stat din Republica Moldova – Facultatea de Drept, Primăria Municipiului Iași, Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Baroul Iași.
Text și foto: Serviciul de Marketing Educațional,
Evenimente și Imagine Academică (MEDIA)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași