Un pasager din trenul „prieteniei”, identificat cu documente false

Date:

Share post:

În punctul de trecere a frontierei Ungheni, feroviar, un cetățean turc a încercat să iasă din Republica Moldova având asupra sa două documente ucrainene – falsificate. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus controlului special străinul, iar ca rezultat s-a depistat ilegalitatea.
Ieri, 16 februarie 2023, printre pasagerii trenului „Chișinău-București” a fost identificat cetățeanul Turciei în vârstă de 40 de ani. Asupra documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au avut bănuieli rezonabile în ceea ce privește autenticitatea permisului de ședere și a permisului de conducere, pretinse a fi eliberate de către autoritățile din Ucraina. Cercetarea suplimentară cu tehnica din dotare, a fost stabilită existența indicilor de falsificare.
Documentele respective au fost ridicate și urmează să fie supus expertizei tehnico-științifice. Cercetările pe cazul dat continuă, după cum ne-au transmis colegii de la Secția relații publice, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.

Și un moldovean este cercetat penal într-un caz de organizare a migrației ilegale

Ar fi primit 8 800 dolari de la patru cetățeni ucraineni pentru a le facilita trecerea ilegală din Ucraina în Republica Moldova, prin aplicarea ștampilelor false în pașapoarte.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală, întreprinse de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD în comun cu procurorii Procuraturii Taraclia, s-a stabilit că un cetățean moldovean organiza traversarea frauduloasă a frontierei moldo-ucrainene, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei de stat.  Documentarea cazului a avut loc pe parcursul ultimelor  trei luni.
Din informațiile acumulate în dosarul penal, conaționalul ar fi pretins 8 800 dolari americani de la patru bărbați din Ucraina, ca ultimii să ajungă ilegal în Republica Moldova. Totodată, străinii aveau promisiunea că li se va legaliza aflarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin introducerea datelor în sistemul informațional al Poliției de Frontieră și aplicarea în pașapoarte a datierelor din gestiunea IGPF.
La finalul expertizei efectuate asupra ștampilelor aplicate în pașapoartele ucrainenilor a fost stabilit că acestea nu aparțin Poliției de Frontieră a RM, fiind falsificate totalmente.
Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale.
De menționat și faptul că toți cei patru cetățeni ai Ucrainei sunt solicitanți de azil pe teritoriul Republicii Moldova.
spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.