Date:

Share post:

În perioada 13-22 mai 2022, la Bârlad, se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXVI-a ediție.

Muzeul „Vasile Parvan” deschide această sărbătoare, așteptată și îndrăgită de bârlădeni, prin organizarea mai multor evenimente, precum cea de-a XVII-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice, după cum se arată într-un comunicat informativ, emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Timp de două zile, în intervalul 13-14 mai, specialiștii din țară și Republica Moldova vor prezenta și dezbate problematici legate de preocupările și realizările din domeniile lor de cercetare. Astfel, la Secția de arheologie-istorie organizatorii propun două teme: pentru secțiunea preistorie, tema: Noi contribuții în cercetarea preistoriei, iar pentru perioada primului mileniu creștin, tema: Arheologia mileniului I d. Cr., la est și vest de Prut. Departamentul astronomie propune tema: Rezultate deosebite în astronomia românească.

Secţia memorialistică ne invită la dezbaterea cu tema: Incursiune în memorialistica românească (II). Secția de ştiințele naturii propune tema: Științele vieții și ale pământului. Cu prilejul acestei ediții intră în program, pentru prima dată, și secția de artă care propune tema: Colecții și colecționari de artă din România.

Deschiderea sesiunii va avea loc, la sediul central al muzeului, vineri 13 mai, ora 10.30, sala Vasile Palade, prilej cu care vor fi lansate și cele 4 reviste ale muzeului, la care se mai adăuga o miniexpoziție de carte, pe teme de astronomie și o lansare de carte sub genericul Teatrul poetic – Un triumf românesc în umanismul astronomic mondial, a scriitorului a ieșean Andrei Dorian Gheorghe

Între orele 11.00 – 13.00 și 16.00-18.00 se vor derula, în sălile de la sediul central al muzeului, lucrările sesiunii, pe secțiuni.

Ziua de 13 mai va continua cu un alt eveniment major, care va începe la ora 19.45, respectiv redeschiderea, după un amplu proces de reabilitare și modernizare, a imobilului Casa Sturdza. Cu acest prilej va avea loc vernisajul expoziției derulată sub genericul Bienala Internațională de Artă Contemporană N.N. Tonitza, aflată la a IV-a ediție și care reunește aproape 200 de artiști, din 40 de țări, de pe patru continente. Cu prilejul vernisajului, susținut, de criticul de artă dr. Mihai Plămădeală, vor fi înmânate premiile câștigătorilor acestei ediții și va fi lansat catalogul bienalei. În expoziție, pe lângă lucrările participanților, mai pot fi vizionate și câteva lucrări semnate de marele artist spaniol Francesco Goya (1746 – 1828), din colecția av. George Șerban. Organizatorii acestui eveniment sunt dr. Mircea Mamalaucă, dr. Zuzu Caratănase, dr. Răzvan Dragoș Petrișor și Ștefan Bolog, președintele Fundației Inter-Art,  din Aiud.

Seara se va încheia cu un spectacol extraordinar susținut de violonistul Antal Zalai, care vine tocmai de la Budapesta. În program vor fi prezentate lucrări de Eugène Ysaÿe – Sonata op.27 nr. 2 pentru vioară-solo în la minor (“Jacques Thibaud”) și J.S. Bach – Partita a II-a pentru vioara solo, în re minor,  BWV 1004

Evenimentul va avea loc începând cu ora 20.45 la Pavilionul expozițional Marcel Guguianu.

În ziua de sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 10.00 vor continua lucrările pe secțiuni, din cadrul Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice

”Ne dorim ca oferta noastră să prezinte interes, astfel încât publicul iubitor de cultură, știință și frumos să fie alături de noi și invitații noștri”, spune Mircea Mamalauca, director.

La toate evenimentele anunțate, intrarea este liberă.

Text și foto: MUZEUL „VASILE PÂRVAN” BÂRLAD

 

 

 

 

Bârlad,                                                                                           Director,

  1. Mircea Mamalauca
spot_img

Articole asemănătoare

Anunț: În atenția persoanelor fizice care practică activitate independentă

Serviciul Fiscal de Stat din Republica Moldova informează persoanele fizice care practică activitate independentă despre aprobarea formularului tipizat al Avizului de plată la taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 109 din 27.11.2023.

Forumul primarilor, la Chișinău

Forumul primarilor „Viitorul administrației publice locale” - edilii din întreaga țară, Republica Moldova (n.r.), invitați la un dialog cu autoritățile centrale.

Cine se extinde în Spania, unde lansează al patrulea activ imobiliar, în valoare de 3,5 mil. dolari. Foto

MetaWealth, cea mai importantă platformă de investiții imobiliare fracționate, se extinde în Spania și lansează al patrulea asset din portofoliu.

Surprizele minunate de la Festivalul SFR

Vorbim în cele ce urmează despre minunatele surprize ale Festivalului SFR. Organizatorii festivalului Serile Filmului Românesc anunță lansarea celui de-al treilea număr al ziarului CineGazeta SFR.