Ministrul Sănătății

Date:

Share post:

Ministrul Sănătății, român, a cerut convocarea de urgență a miniștrilor UE pentru a stopa practica exportului paralel de medicamente

 Ca urmare a semnalelor de alarmă legate de posibila retragere a unor medicamente de pe piața românească, ministrul Sănătății, prof.dr. Florian Bodog, a transmis la finalul săptămânii trecute o scrisoare omologului său din Estonia, cerând convocarea de urgență a Consiliului de Miniștri ai Sănătății pentru a identifica și aplica soluțiile care să conducă la eliminarea exportului paralel de medicamente. Începând cu data de 1 iulie, Estonia deține președinția semestrială a Consiliului UE.

Reamintim faptul că, în acest an, Ministerul Sănătății a luat mai multe măsuri legale pentru a împiedica exportul unor medicamente foarte importante pentru pacienții români, respectiv blocarea exportului de vaccinuri şi a mai multor medicamente prevăzute în programele naţionale de sănătate, se arată într-un comunicat emis de Direcția de presă, afaceri europene și relații internaționale de la București.

Cu toate acestea, este nevoie de o schimbare fundamentală a normelor europene privind comercializarea medicamentelor, astfel încât interesul pacienților și drepturile lor să primeze cu adevărat în fața intereselor comerciale.

România susține cu toată fermitatea, prin reprezentanții săi, modificarea substanțială a reglementărilor europene din domeniul medicamentelor. În prezent, fenomenul exportului paralel este legal, fiind subsumat principiului de liberă circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, dar efectele sale pun în pericol accesul cetățenilor la medicamentele de care au nevoie. 

Țara noastră nu va accepta ca interesul pacientului român să fie afectat de practicile comerciale care nu respectă și nici nu reflectă, de fapt, valorile europene sau  principiile morale.

Sursa foto: Wall-Street.ro

spot_img

Articole asemănătoare

Mesaje ascunse în situații de viață neplăcute. Exclusiv

Mesaje ascunse în situații de viață neplăcute. Un articol exclusiv la Info Anunț. Putem vorbi despre mesaje ascunse sau binecuvântări divine, acolo unde nu există o explicație pentru starea de sănătate care nu se ameliorează la oricâte tratamente am recurge...

Autoritatea Vamală Română anunță punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X în …

Autoritatea Vamală Română a finalizat punerea în funcțiune a unui sistem de scanare cu raze X utilizat pentru controlul

S-a dat anunțul! Prețuri mai mari la carburanți

S-a dat anunțul! Prețuri mai mari la carburanți. Începând cu data de 3 septembrie 2026, în Republica Moldova, prețurile la combustibil, motorină și benzină, vor fi mai mari. 

Fascinant! „Sabato Italiano”. Unde, cum, cine …

Fascinant! „Sabato Italiano” aduce farmecul Italiei: mercato, muzică live, gelato și o petrecere Italo-Disco.