Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al ONU, António Guterres, care se află într-o vizită în Republica Moldova.
Oficialii au discutat despre consecințele războiului din Ucraina pentru Republica Moldova și despre eforturile autorităților de a continua, în pofida situației de securitate dificile din regiune, proiectele de dezvoltare a țării.
Șeful statului vecin a subliniat că Republica Moldova mizează în continuare pe cooperarea cu Națiunile Unite pentru a răspunde mai eficient la numeroasele provocări cu care se confruntă țara.
De asemenea, Președintele Maia Sandu i-a mulțumit Secretarului General ONU pentru sprijinul de care țara noastră a beneficiat de-a lungul anilor prin agențiile Națiunilor Unite, dar și pentru suportul în gestionarea actualei crize umanitare, inclusiv ajutorul financiar direct oferit refugiaților ucraineni și familiilor ce îi găzduiesc.
În cadrul întrevederii șefa statului a primit asigurări că, în scurt timp, aceste ajutoare vor ajunge la toți cei care au nevoie de ele. Totodată, Secretarul General al ONU, António Guterres, a transmis tuturor cetățenilor noștri gratitudinea sa pentru solidaritatea manifestată față de refugiații din Ucraina.
Discuțiile oficialilor au vizat și noul Cadru de Parteneriat ONU-Moldova pentru următorii cinci ani, după cum ni se transmite, prin intermediul unui comunicat informativ, emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
„Este un parteneriat care va susține realizarea priorităților noastre naționale în domeniul drepturilor omului și al dezvoltării, al consolidării statului de drept și democrației, și va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. Vrem să construim o lume mai sigură și mai bună pentru toți. De aceea, am reconfirmat susținerea noastră pentru agenda de dezvoltare durabilă a ONU”, a spus Maia Sandu.
Text și foto: Direcția informare și comunicare cu mass-media a Președinției Republicii Moldova