Neglijarea mesei de prânz reprezintă un pericol real pentru sănătate, spun nutriționiștii.
La fel ca micul dejun, masa de prânz este la fel de importantă, indiferent de cât de încărcat ne este programul. De obicei, oamenii neglijează și spun că vor recupera masa seara, dar nu este nimic mai greșit asupra sănătății decât această idee care se dovedește a fi total greșită, conform opiniei specialiștilor.
„Omiterea prânzului poate provoca mai mult decât senzație de foame, ci și scăderea zahărului din sânge, iritabilitate. De asemenea, veți ajunge să consumați majoritatea caloriilor seara. Acest lucru poate face ravagii asupra stării de sănătate, dar și asupra taliei. De asemenea, poate provoca și probleme de somn”, spun specialiștii de la Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale, citați de media.
Și atenție: prânzul să fie luat departe de birou sau ecranul calculatorului.
Într-un studiu care a implicat 420 de persoane cu obezitate, cei care au luat prânzul înainte de ora 15 au pierdut mai mult în greutate decât cei care au consumat prânzul mai târziu, în decursul unei perioade de cinci luni, în ciuda faptului că au consumat același număr de calorii și cantități comparabile de grăsimi, proteine și glucide.
Recomandări: Supele și tocanele de linte sunt o variant bună pentru prânz. Un sandviș de salată de curcan sau ton pe pâine integrală este o altă opțiune bună de prânz, cu niște frunze de spanac și legume precum castraveți, morcovi sau felii de ardei cu hummus.
Informații
Cele mai multe popoare au propriile mâncăruri distinctive, iar știința care studiază obiceiurile, preferințele și practicile specifice fiecărui popor în ceea ce privește pregătirea mâncărurilor se numește gastronomie. Întrucât atât consumul redus de alimente cât și consumul excesiv de alimente poate duce la probleme de sănătate pe termen scurt sau pe termen mediu și lung, atât animalele cât mai ales oamenii își impun uneori un regim alimentar mai strict, numit dietă.
Text: Elena Ștefan
Foto: wikipedia