Ce putem face în Ruse și în împrejurimi într-o excursie de o zi. Video

Date:

Share post:

De fiecare dată când plecăm cu mașina în vacanță în Bulgaria sau Grecia, trecem prin Ruse, după ce, în prealabil, am traversat celebrul pod „al prieteniei” (care, în paranteză fie spus, ar merita să devină mai prietenos pentru toată lumea).

Ruse este orașul din Bulgaria în care nu prea se oprește mai nimeni, fiindcă la plecare lumea e dornică să ajungă cât mai repede la destinația de vacanță, iar la întoarcere… să ajungă cât mai repede acasă.

Merită văzut!

Ruse e un oraș aerisit, cu o atmosferă destul de liniștită, pe alocuri chiar boemă, în care te poți relaxa în diverse moduri atât pe faleza Dunării (unde poți alerga, te poți plimba sau pur și simplu poți sta la o terasă în fața unei halbe de bere) cât și în centrul vechi, care mustește de clădiri frumoase, vechi, în bună măsură restaurate.

Muzeul Regional de Istorie se află în incinta fostului Palat Battenberg, în care a funcționat fostul tribunal local, și care a fost construit între anii 1879-1882, astăzi fiind cea mai veche clădire de Rusă în stil neoclasic. Muzeul și-a deschis porțile în anul 1904, iar la baza lui stau colecțiile arheologice ale fraților Karel și Hermenguild Shkorpil, precum și ale naturalistului Vasil Kovachev.

Muzeul deține circa 140.000 de obiecte, printre punctele de atracție numărându-se piese de ceramică preistorică, sculpturi de idoli, comoara Borovo (din secolul 4 î.Hr.) etc. Există inclusiv o colecție de oase de mamifere preistorice, între care o falcă inferioară de mamut, unică în lume. O secțiune a muzeului e dedicată istoriei Bulgariei din Evul Mediu până în Renaștere.

Un parc mirific

Mai poate fi vizitat și parcul Alexander Battenberg, cu fântâna arteziană, cu băncile în formă de cărți, cu locuri de joacă pentru copii și alei liniștite și cu… dichisita bibliotecă Lyuben Karavelov, din vecinătate. Un parc citadin de unde am pornit mai departe în explorarea pietonală a urbei, descoperind la pas de ce i se spune „mica Viena” acestui oraș care a fost ridicat pe locul unei foste așezări antice, Sexaginta Prista, și care până în 1878 s-a numit Rustchuk – „micul Ruse”, în limba turcă.

Foto: Parcul Alexander Batenberg Ruse

Fascinantă este și Piața Svoboda, în mijlocul căreia tronează Monumentul Libertății, statuie ce pare a fi un fel de „kilometru zero” al orașului, are toate ingredientele pentru a-și aroga drepturile de obiectiv turistic numărul 1 din Ruse: spații verzi, flori, standuri de înghețată, spații expoziționale în aer liber, o mulțime de terase și restaurante și alte numeroase „ingrediente” citadine bine integrate în peisaj.

Text: Elena Ștefan

Foto: tuktuk.ro/destinatii

spot_img

Articole asemănătoare

Săptămâna aceasta: Cheia pentru miracole împlinite este

Săptămâna aceasta: Cheia pentru miracole împlinite este... Pentru a afla care este aceasta, cititm textul care urmează. Da, adevărat, cheia este la tine.

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași. Luna decembrie este cunăscută ca fiind și luna cadourilor. Exact din acest motiv nobil, suntem și noi invitați să sprijinim concertul caritabil „Colinde la lumina lumânării”. 

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.