Noul Consul General al Republicii Moldova la Iași a vizitat … Foto

Date:

Share post:

Luni, 27 noiembrie 2023, noul Consul General al Republicii Moldova la Iași, Ion COȘER, a efectuat o vizită  la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), unde a fost primit de prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC.

În cadrul întâlnirii au fost analizate modalităţile de colaborare academică dintre UAIC  și diverși actori academici din Republica Moldova, evidențiindu-se parteneriatele existente, dar și noi oportunități de dezvoltare a unor proiecte educaționale, accentul fiind pus pe importanța creșterii numărului de programe de studii cu diplome duble, realizate în comun cu universități de peste Prut.

Despre relațiile de colaborare pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași le are cu …

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER a evidențiat relațiile de colaborare pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași le are cu instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, precum și perspectivele de dezvoltare ale acestora, subliniind importanța continuării și dinamizării dialogului dintre cele două țări atât în ceea ce privește educația, cât și cercetarea științifică.

Consulul General al Republicii Moldova la Iași, la rândul său, a apreciat contribuția pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași o are la dezvoltarea educației din Republica Moldova, relațiile de cooperare universitară dintre instituțiile academice din cele două țări și, în același timp, și-a exprimat întreaga disponibilitate pentru a continua dezvoltarea și diversificarea acestora.

În ultimii ani, UAIC și-a consolidat relațiile de colaborare cu instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova atât prin organizarea programelor de studii din cadrul Extensiunilor UAIC la Bălți și Chișinău, cât și prin încheierea unor acorduri privind desfășurarea unor programe de studii cu diplomă dublă.

În anul academic 2023-2024, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași urmează programe de studii complete 1731 de studenți care provin din Republica Moldova: 1165 studiază la Iași, 294 de studenți la extensiunea UAIC de la Bălți și 272 de studenți la extensiunea UAIC de la Chișinău.

În prezent, la Extensiunea UAIC de la Bălți funcționează două programe universitare de licență (Economia comerțului, turismului și serviciilor și Fizică tehnologică) și trei programe de master (Drept europeanFizică aplicată în tehnologiile informației și comunicații și Management în turism), iar la Extensiunea de la Chișinău sunt două programe de licență (Kinetoterapie  și motricitate specială și Teologie ortodoxă pastorală)  și un program de master (Kinetoterapie în traumatologia sportivă).

Text și foto (interior): PR UAIC

Foto deschidere: generic/arhiva

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.