Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania, ediția a 9-a.
KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.
Duminică, 14 ianuarie 2024, vă invităm să vizionați, în cadrul programului european KineDok powered by One World Romania, producția maghiară Dilema sfântă/Holy Dilemma. Regia: Márton Vízkelety, Julianna Ugrin, Ungaria, 2022.
Un documentar intim și onest, care pune discret în discuție regula celibatului pentru preoții catolici. „Dilema sfântă” prezintă pe larg frământările și dilemele lui Robi, un preot paroh dintr-un sat din Ungaria. Robi este foarte apreciat și respectat de enoriași, cu toate că are o relație de lungă durată cu o femeie pe care o iubește și care este mama celor trei copii ai săi. După mai multe încercări de a găsi o soluție agreată de biserică, într-un final el se vede nevoit să renunțe la preoție pentru a putea fi alături de familie.
Proiecția va avea loc la sediul central al muzeului, din str. Vasile Pârvan nr. 1, începând cu ora 11.30.
Organizator local: dr. Mircea Mamalaucă
Organizator național: Asociația One World Romania
Cu sprijinul: Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, Centrul Național al Cinematografiei.
Text și foto: PR Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad