S-a dat anunțul: La frontieră se organizează cea de-a doua ediție a cursei de alergare BORDER MARATHON.
Sunteți invitați la cea de-a doua ediție a „BORDER MARATHON”, un eveniment sportiv de excepție organizat de INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ și MOLDOVA TRAIL RUN CLUB. De această dată, evenimentul va avea loc pe linia de frontieră Ungheni – Petrești, o zonă verde și pitorească.
„BORDER MARATHON” este mai mult decât o simplă competiție de alergare. Este o oportunitate de a celebra mișcarea, sănătatea și spiritul de comunitate într-un cadru unic, la granița țării noastre.
Sunt pregătite trei curse excepționale ce le puteți alege în funcție de provocarea pe care v-o stabiliți. Veți alege dintre distanța de cross, semimaraton sau maraton. Poate pentru unii dintre voi să fie și un început bun în lumea alergărilor trail.
Alături de alergători, vor fi prezenți și angajați ai instituțiilor de frontieră din România și Ucraina, precum și oaspeți ai autorităților naționale și internaționale cu care Poliția de Frontieră a Republicii Moldova cooperează.
Pe lângă experiența de alergare, participanții vor avea ocazia să descopere detalii interesante din culisele activității instituției de frontieră, să interacționeze cu patrupezii Poliției de Frontieră și să exploreze expoziția cu tehnica din dotare, precum și exerciții tactice demonstrative privind reținerea infractorilor și altele.
Indiferent de nivelul de pregătire sau experiență anterioară în alergare, vă invităm să faceți parte din acest eveniment memorabil. Vă promitem surprize, distracție și o zi de neuitat! Veniți cu familia și prietenii.
Mai multe informații despre eveniment vor fi oferite pe parcurs pe pagina: https://fb.me/e/4fHRRBD1K
Text și foto: PR
Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI