Ce înseamnă Boboteaza?

Date:

Share post:

Creștinii ortodocși, care se conduc de calendarul iulian, sărbătoresc, în fiecare an, la 18 ianuarie, Ajunul Bobotezei. În lăcașele sfinte se săvârşeşte Sfânta Liturghie, după care se face Agheasma Mare, considerată vindecătoare de diferite boli. Preotul Andrei Pârgaru, de la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din satul Chetrosu, raionul Anenii Noi, a declarat pentru IPN că Ajunul Bobotezei, este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Potrivit preotului, biserica spune că Mântuitorul Isus Hristos a început să  propovăduiască atunci când a împlinit 30 de ani, după ce a primit botezul în apa Iordanului de la Ioan, fiul lui Zaharia. După Botezul său, Domnul a ieșit din apă şi, printr-o lumină în chip de fulger, Duhul lui Dumnezeu a fost vestit cu un porumbel, care era arătarea Duhului Sfânt. Atunci s-a auzit din Cer: „Acesta este fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”.
„În ajunul Bobotezei, biserica prăznuiește sfințirea Aghesmei Mari. În rest, pe parcursul anului se face Aghesme Mici. Creștinii vin cu vase curate şi primesc această agheasmă binecuvântată care este de folos pentru stropirea casei, a grânelor, a livezilor, a gospodăriilor şi chiar de gustat este bine. În ajunul Botezului este zi de post aspru pentru sărbătorea Botezuluil”, a ținut să sublinieze preotul.

Solicitată de IPN, Natalia Grădinaru, șefa secției „Probleme generale ale etnografiei” din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, a spus că, potrivit tradiției, de Boboteaza, a doua zi, după Sfânta Liturghie, preotul sfinţeşte apa din fântâna cea mai apropiată de biserică. În popor se spune că se face Agheasmă Mică, iar acest fapt însemna şi că toate apele sunt sfințite. Natalia Grădinaru susține că şi astăzi se mai practică obiceiul de a merge la râu sau la lac după Sfânta Liturghie, unde din gheaţă se face o cruce pe care preotul o lasă în apă, iar bărbaţii se aruncă să caute crucea, cel care o găseşte va fi cel mai norocos și mai sănătos pe întreg anul.

Potrivit Nataliei Grădinaru, sfinţirea apelor simbolizează îndumnezeirea oamenilor. Ea mai remarcă faptul că din Ajunul Bobotezei preotul umblă cu stropitul cu Agheasmă pe la casele gospodarilor. În trecut, în Ajunul Bobotezei femeile proaspăt căsătorite erau atribuite prin stropit cu agheasmă grupului de femei măritate, după care se așezau la masă și petreceau.

Cercetătoarea afirmă că în popor se mai păstrează tradiţia potrivit căreia, începând cu Ajunul Bobotezei și două săptămâni după aceasta, nu se spală rufele, fiindcă apa este sfințită. De Bobotează nu se lucrează nimic prin casă, nu se mătură în această zi. Există şi o tradiție de a face o cruce deasupra ușii.                                                     (Ion Pnafil)

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.