Vor fi create Centre de Justiție Familială pentru victimele violenței în familie

Date:

Share post:

Republica Moldova va prelua experiența Statelor Unite ale Americii în crearea Centrelor de Justiție Familială, instituții ce vor avea drept obiectiv acordarea asistenței complexe victimelor violenței în familie. Astfel, în cadrul centrelor, femeile vor beneficia de asistență socială,  juridică, psihologică și alte servicii de suport.  

Scopul Centrului de Justiție Familială este de a preveni cazurile de violență prin oferirea de consultanță specializată populației aflate în grupurile de risc și de a presta servicii pe platforma cooperării multidisciplinare, se arată într-un comunicat de presă emis spre difuzare redacției noastre.

În acest sens, o delegație a Republicii Moldova, condusă de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, participă în perioada 23-27 aprilie a.c.,  la cea de-a 18-a Conferinţă Internaţională a Centrelor de Justiție Familială, ce se desfășoară la Fort Worth, Texas, Statele Unite ale Americii.

Din delegație mai fac parte reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Justiției și ai Inspectoratului General al Poliției. De asemenea, în cadrul evenimentului participă și șeful misiunii diplomatice a SUA în Republica Moldova, Julie Stufft.

În cadrul conferinței, reprezentanții Statelor Unite ale Americii, unde este dezvoltat Centrul de Justiție Familială, au prezentat eficiența practică a acestora în prevenirea și combaterea violenței, în cadrul cărora sunt concentrați într-un singur loc  specialiştii din diverse sectoare, cum ar fi justiție, poliție, asistență socială și probațiune, care oferă asistență complexă victimelor violenței, menționează aceeași sursă.

Studiul practicilor internaționale, inclusiv de funcționare a Centrelor de Justiție Familială, se înscriu în obiectivele trasate de către Republica Moldova în noua Strategie națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și a violenței de familie pe anii 2018-2023. Document care, pe lângă alte obiective, inclusiv de ordin legislativ, are drept scop crearea serviciilor specializate în prevenirea violenței.

Svetlana Cebotari a subliniat, în cadrul conferinței, că dezvoltarea și administrarea Centrelor de Justiție Familială în Republica Moldova este o necesitate, în contextul în care deși sunt depuse eforturi și acțiuni în combaterea acestui fenomen, în anul 2017 au fost înregistrate circa 762 femei (dintre care 59 fete şi 45 femei cu vârsta peste 50 ani). Este necesar a fi schimbată abordarea în domeniul prevenirii violenței în familie prin asigurarea multidisciplinară a serviciilor specializate acordate victimelor.

În acest context, Statele Unite ale Americii urmează să ofere suport Republicii Moldova pentru dezvoltarea acestor centre, cât și în vederea îmbunătățirii politicilor în domeniul prevenirii violenței în familie.

Conferinţa este organizată sub egida Alliance for Hope International și reprezintă cel mai important eveniment internaţional care se susține, anual, pentru cei implicaţi în crearea şi/sau administrarea Centrelor de Justiţie Familiale.

Autor:Ligia Beatrice Vasilescu
Foto:Pixabay.com

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.