Invalidarea alegerilor din municipiul Chișinău, dezbătură la Strasbourg

Date:

Share post:

Prim-ministrul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, s-au întâlnit marți, la Strasbourg, cu Johannes Hahn, comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere. Discuția s-a axat pe stadiul actual al relațiilor Republica Moldova-Uniunea Europeană, reformele din sectorul justiției și programele de suport bugetar și de asistență .

Totodată, a fost discutată situația privind invalidarea alegerilor din municipiul Chișinău. Prim-ministrul a informat despre crearea unui grup de lucru cu participarea reprezentanţilor Guvernului şi ai Parlamentului pentru examinarea legislaţiei electorale şi eliminarea lacunelor care au permis crearea situaţiei curente. Grupul va examina experienţa relevantă din alte state europene şi va beneficia de sprijinul şi expertiza Consiliului Europei. Premierul Pavel Filip l-a asigurat pe oficialul european că UE va fi informată cu regularitate despre soluţiile care vor fi discutate în cadrul grupului de lucru.

Șeful Executivului a menţionat că evoluţiile politice de la Chişinău nu trebuie să aibă impact asupra cooperării practice dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și a subliniat că Guvernul rămâne deplin angajat în implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE. Decizia recentă a FMI de a acorda următoarea tranşă de asistenţă confirmă faptul că autorităţile Republicii Moldova avansează pe calea reformelor.

Comisarul Johannes Hahn a comunicat că UE urmăreşte cu atenţie evoluţiile din Republica Moldova, accentuând importanţa respectării normelor şi standardelor democratice.

În cadrul discuțiilor, a fost abordată și problema asistenței macrofinanciare din partea Uniunii Europene. Comisarul Johannes Hahn a spus că decizia privind transferul primei tranșe sau suspendarea acesteia nu sunt luate. Potrivit oficialului european, situația este prea fierbinte acum și neclară pentru a lua astfel de decizii și urmează a fi analizată la calm pentru că are multe semne de întrebare.

Autor:Sofia Filip
Foto:Guvernul Republicii Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Sărbători luminate pline de magie, cu miracole împlinite!

Sărbători luminate pline de magie, cu miracole împlinite!  

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri

Aleargă cu inima la Semimaraton Iași. Înscrie-te acum, mai sunt doar câteva locuri. Mai mușlte amănunte în cele ce urmează.

„Povestea oului de Paști”

„Povestea oului de Paști”. Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman.

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale

Programul circulației trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale, în celel ce urmează, azi, la Infoanunț.