168 de ambulanțe noi pentru Serviciul de Asistenţă Medicală Urgentă

Date:

Share post:

Parcul de ambulanțe al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească va fi reînnoit cu 168 de ambulanțe. Guvernul a aprobat semnarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 12 milioane de euro.

Din contul împrumutului urmează să fie achiziționate 35 de ambulanțe de tip „C” (ambulanțe terapie intensivă) și 133 de tip „B” (ambulanțe de prim ajutor). Acestea vor fi procurate în bază de concurs, conform standardelor internaționale în domeniu. Urmare a reînnoirii parcului de ambulanțe, va creşte capacitatea de intervenţie a Serviciului de Asistenţă Medicală Urgentă și va spori calitatea și rapiditatea serviciilor medicale acordate pacienților, inclusiv în sate.

Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat importanța proiectului pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale prestate populației. „Aceste ambulanțe vin să îmbunătățească sistemul medical, pentru că, nu o singură dată, am vorbit despre necesitatea de a aduce serviciile medicale mai aproape de oameni. Acest lucru poate fi atunci când construiești spitale mai aproape de ei sau atunci când dezvoltăm infrastructura și avem spitale poate mai puține, dar mai bune, spitale de excelență. Și atunci, având infrastructura și ambulanțele, aducem oamenii în aceste spitale, unde ei vor beneficia de servicii calitative”, a spus Pavel Filip.

Pentru modernizarea parcului de autosanitare, anul trecut, Guvernul a alocat 51 de milioane de lei, pentru procurarea a 69 de ambulanțe. Primele zece dintre acestea au ajuns deja în țară, iar până la finele lunii iulie urmează să fie livrate și celelalte 59. Ambulanțele vor fi repartizate în 32 de puncte medicale de urgență prespitalicească din toate regiunile țării și din UTA Găgăuzia, unde gradul de uzură a autosanitarelor este de peste 90 la sută.

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească oferă servicii medicale celor peste 3,5 milioane de locuitori ai Republicii Moldova, în mod gratuit și în regim non-stop. În anul 2017, serviciul a acordat asistență de urgență la 870 mii de persoane.

Autor: Sofia Filip
Foto:Guvernul Republicii Moldova

 

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.