Școlarizarea obligatorie a tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani

Date:

Share post:

Autoritățile administrației publice locale şi ministerele care au în subordine instituții de învățământ vor asigura pregătirea acestora pentru noul an de studii 2018-2019. Guvernul a aprobat acțiunile necesare pentru buna organizare a procesului educațional: asigurarea bazei materiale și didactice, a condiţiilor igieno-sanitare, pregătirea instituţiilor pentru perioada rece a anului, precum și prevenirea situaţiilor de risc pentru copiii și angajații instituțiilor de învățământ.

De asemenea, documentul prevede şcolarizarea obligatorie a tuturor copiilor în vârstă de 7-16 ani, restructurarea reţelei instituţiilor de învăţământ, incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale și asigurarea transportării gratuite a copiilor şi a cadrelor didactice la instituţiile de învăţământ din localităţile rurale, pe distanţe ce depăşesc 2 km.

Totodată, va fi asigurată alimentarea gratuită a tuturor copiilor din clasele I-IV. În clasele V-XII, gratuit vor fi alimentați copiii din familiile social vulnerabile și elevii din instituțiile de învățământ din raioanele de est şi municipiul Bender, aflate în subordinea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării. În același timp, toți elevii din clasele I-IX vor primi gratuit manualele necesare, iar în clasele liceale de manuale gratuite vor beneficia copiii din familii defavorizate.

Proiectul prevede și întreprinderea unor măsurilor pentru asigurarea instituţiilor de învăţământ cu învățători. Pentru anul de studii 2018-2019 mai sunt necesare 2032 de cadre didactice, iar această problemă urmează a fi soluționată parțial ținând cont de faptul că în anul curent 872 de tineri vor absolvi specialități pedagogice.

Lucrările de pregătire a instituţiilor de învăţământ, dar și a căminelor aflate în gestiune, urmează a fi finalizate până la data de 24 august curent. În acest an, pentru sistemul de educaţie, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de 9,8 miliarde de lei.

Autor: Sofia Filip
Foto:Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.