Producătorii din Moldova ar putea exporta fără taxe în Norvegia

Date:

Share post:

Posibilitățile semnării unui Acord de Liber Schimb în cadrul Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA) au fost examinate de premierul Pavel Filip și prim-ministrul Regatului Norvegiei, Erna Solberg. Întrevederea a avut loc, la New York, în marja lucrărilor celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Pentru impulsionarea schimburilor comerciale bilaterale, premierii au convenit asupra organizării unor misiuni ale oamenilor de afaceri norvegieni în țara noastră.

Premierul Pavel Filip a exprimat gratitudine pentru asistenţa tehnică oferită de Norvegia Republicii Moldova în reformarea sectorului justiţiei şi al afacerilor interne, combaterea traficului de fiinţe umane, dar şi angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu nevoi speciale. A fost apreciată și activitatea de caritate desfășurată în țara noastră de organizația norvegiană „Help Moldova”, care sprijină familiile socialvulnerabile, renovează spitale şi grădiniţe.

Premierul Erna Solberg a spus că Norvegia va susține în continuare eforturile Republicii Moldova de modernizare a țării şi de aliniere la standardele europene.

Din EFTA fac parte Elveția, Liechtenstein, Islanda și Norvegia. Republica Moldova și statele membre EFTA au semnat, în 2017, declarația comună de cooperare, iar în acest an, la Chișinău a avut loc primul Comitet mixt EFTA – Republica Moldova.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment