Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) privind implementarea proiectului „Transportul energiei electrice de către „Moldelectrica”, semnat în 2012, va fi extins cu încă 2 ani, până la 26 decembrie 2020. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui amendament în acest scop.
Documentul va oferi posibilitatea valorificării integrale a mijloacelor împrumutului acordat de BEI, în valoare totală de 17 milioane de euro, pentru reabilitarea infrastructurii naționale de transport a energiei electrice.
În prezent, din creditul acordat au fost valorificate 7,4 milioane de euro destinate pentru schimbarea transformatoarelor de putere și a unui reactor electric. Aceste lucrări vor fi finalizate în anul 2019. Totodată, potrivit contractului, urmează a fi reconstruite 4 stații electrice, în acest scop fiind prevăzute 9,6 milioane de euro din creditul acordat de BEI. Semnarea amendamentului va permite realizarea acestei acțiuni în următorii doi ani.
Proiectul „Transportul energiei electrice de către „Moldelectrica”, finanțat de mai multe structuri internaționale, printre care BERD și BEI, include și alte activități pentru dezvoltarea sectorului energetic național. Printre acestea – schimbarea transformatoarelor de putere, reconstrucția instalațiilor de distribuție de tensiune înaltă și a 5 linii electrice de transport cu o lungime de 128 de km. Totodată, implementarea proiectului va contribui la integrarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova în Rețeaua Europeană a Operatorilor Sistemelor de Transport a Energiei Electrice (ENTSO-E).
Amendamentul a fost aprobat de BEI și urmează a fi semnat până la sfârșitul anului curent.
Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com