Birourile Vamale de pe granița România – Moldova se modernizează

Date:

Share post:

Mihaela Triculescu, Președintele A.N.A.F., și Vitalie Vrabie, directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, au semnat, la București, Acordul de parteneriat pentru proiectul ”Reabilitarea şi modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe graniţa România – Moldova, respectiv birourile vamale Albiţa – Leuşeni, Sculeni – Sculeni şi Giurgiuleşti – Giurgiuleşti”, finanțat în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova, 2014 – 2020, – Obiectivul Tematic 8 – Probleme comune în domeniul siguranței și securității.

Scopul principal al proiectului este facilitarea traficului transfrontalier de persoane și mărfuri prin creşterea eficienţei operaţiunilor de control vamal la frontiera externă a Uniunii Europene și dezvoltarea cooperării vamale bilaterale între România şi Moldova.

În cadrul proiectului, principalele activități prevăd realizarea de investiții pentru birourile vamale din Albița – Leușeni, Sculeni – Sculeni și Giurgiulești – Giurgiulești, atât pentru partea română, cât și pentru cea din Republica Moldova, respectiv:

– reabilitarea și modernizarea clădirilor din interiorul punctelor vamale;

– modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere și de control (căi de rulare interne, platformă de scanat, zid de protecţie radiologică, spaţiu de perfecţionare);

– extinderea și modernizarea echipamentului de control vamal specializat  și a sistemelor de monitorizare și supraveghere.

Bugetul estimat al proiectului este de 10.000.000 euro, distribuit egal între cele două autorități, cu o cotă de co-finanțare de 35,72% din totalul bugetului estimat al proiectului.

Autor: Sofia Filip
Foto: Serviciul Vamal al Republicii Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.