Apreciere de sine, înțelegere, acceptare. Așa se traduce mesajul zilei de astăzi, 19.11.2019, la Info Anunț. Aici nu este vorba despre ego, ci despre iubirea propriului suflet.
Două lucruri trebuie să le anulăm în viața noastră: frica și vina. Doar așa putem merge mai departe, cu bine, în viață. Ne învinovățesc, pe nedrept, ceilalți? Ok, nici o problemă. Dar greul apare doar atunci când…ne învinovățim singuri. Aceasta fiind, de altfel, și judecata de apoi. Nu ne judecă nimeni, nici în Cer și nici pe Pământ, doar noi suntem propriul judecător. Dacă înțelegem aceasta, lucrurile vor fi mult mai simple.
Mă accept pe mine așa cum sunt, cu bune și mai puțin bune deoarece ”îmi place să fiu eu!” Important este să nu mă plictisesc ”eu cu mine!” Eu, una, nu mă plictisesc. Mereu descopăr ceva nou la mine și îmi place ceea ce văd. Nu mă judec și nu mă critic. Sunt liber(ă) să iubesc ceea ce sunt.
Sunt un om bun, cu conștiință și înțelepciune. Analizez de două și chiar de o mie de ori pașii pe care îi fac în viață. Sigur că uneori greșesc, dar este ok, doar sunt OM. Am venit pe Pământ și pentru a ne asuma greșelile, dar și pentru a le îndrepta. Ați citit pe undeva că ”este coadă la încarnare?” Această idee se găsește în foarte multe cărți. Și da, este coadă la …renașterea pe Pământ. De ce? Dintr-un singur motiv: pentru a ne corecta greșelile. Numai că Dincolo există și alte posibilități de a șterge propriile greșeli pământene, acesta fiind un alt subiect…
Utilizez ce am la îndemână, mai exact …mintea sau ”creierul uman”. Știu că mintea este un instrument eficient de vindecare și rezolvare a tuturor situațiilor de viață, cu o condiție să utilizăm gândul și logica matematică.
La baza vieții stau trei piloni de bază: gândul, cuvântul, fapta, în perfectă concoordanță cu legile divine (iubirea, iertarea, compasiunea). Aplicând această regulă în viața de zi cu zi, totul va fi miununat. Drumul nostru prin viață va fi presărat numai de împlinire.
Nu există un Dumnezeu care dorește să acționăm din frică, ci avem un Dumnezeu care vrea să privim lumea prin ochii Lui. Și cum privește Dumnezeu? Cu înțelepciune, iubire, acceptare, conștientizare. Zi frumoasă să aveți, cu iubire, armonie și pace!
Ligia Beatrice Vasilescu/psihologie spirituală
Foto: Maximilian Cotea