Cursuri suspendate din 11 până în 22 martie 2020

Date:

Share post:

Marți, 10 martie a.c., Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării din România, a organizat o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți, după cum transmite Birou Presa MEC.

Potrivit art.1 din Hotărârea nr. 6 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), „se aprobă suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar începând cu data de 11 martie 2020 până în data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației”. Această măsură este una preventivă, care nu are la bază considerente de ordin medical, se arată în anunțul informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Ministerul Educației și Cercetării face următoarele precizări:

  1. Simulările pentru Evaluarea Națională, examenul național de Bacalaureat, dar și diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior.
  2. Înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea școlilor. Totodată, și activitatea de evaluare  psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor.
  3. Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educațional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020.
  4. Ministerul Educației și Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menține comunicarea între elevi și cadrele didactice.
  5. Toate activitățile extrașcolare sunt anulate până la o dată care va fi comunicată ulterior.
  6. Activitățile din cadrul programului „Școală după școală” care funcționează în unitățile de învățământ de stat sau particulare se vor suspenda în această perioadă.
  7. De asemenea, conform hotărârii CNSSU,programele de studii privind schimbul de experiență, respectiv stagiile de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare se suspendă până la data de 31.03.2020, dacă nu au fost începute anterior datei adoptării prezentei hotărâri (nr. 6/09.03.2020).

În cadrul videoconferinței din 10 martie 2020, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării de la București, a solicitat inspectorilor generali și inspectorilor generali adjuncți să existe o informare și o comunicare continuă între cadrele didactice, părinți și elevi. Este foarte important ca în această perioadă în care cursurile sunt suspendate, elevii să nu se expună în spații aglomerate, menționează aceeași sursă media.

Menționăm că numărul elevilor afectați de suspendarea cursurilor, în România, este de aproximativ trei milioane.

 

Foto: Arhiva INFO ANUNȚ

 

spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment