Acte oficiale falsificate la granița cu Republica Moldova

Date:

Share post:

Patru cărți de identitate, un test PCR negativ și două certificate de vaccinare neveridice au fost depistate la sfârșitul săptămânii trecute în punctele de trecere Leușeni și Sculeni.
Polițiștii de frontieră moldoveni efectuează cercetări pentru uz de acte oficiale falsificate, se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
Patru bărbați moldoveni cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani sunt documentați pentru faptul deținerii unor cărți de identitate falsificate. Actele au fost descoperite în urma unor controale suplimentare. Acestea erau eliberate pe numele fiecăruia și aveau însemnele autorității competente din România. Persoanele vizate se deplasau ca pasageri ai unor curse internaționale.
Audiați, conaționalii au recunoscut că și-au perfectat actele prin intermediari pentru a se putea angaja mai ușor la muncă în străinătate.  Pentru asemenea documente au achitat între 100 și 150 de euro.
Pentru a nu fi plasați în regim de autoizolare, doi tineri de 34 și 41de ani și au prezentat la controlul de frontieră certificate de vaccinare împotriva Covid-19, ce confirmau dovada imunizării cu vaccinul Janssen. În urma verificărilor polițiștii de frontieră au constatat că în ziua imunizării persoanele respective nu se aflau pe teritoriul țării, deși documentele aveau însemnele unor instituții medicale autohtone.
La audieri, posesorii certificatelor s-au abținut de la comentarii.
Într-un alt caz, un șofer de 35 de ani a prezentat la controlul de frontieră un test PCR negativ la Covid-19. Supus verificărilor, raportul de laborator s-a dovedit a fi neveridic.
Audiat, bărbatul a declarat că și-a perfectat actul la o clinică specializată din Chișinău pentru a ajunge în Cehia.
Pe numele persoanelor vizate s-au întocmit procese verbale de constatare a incidentelor. Actele au fost transmise pentru efectuarea expertizei tehnice în vederea stabilirii legalității acestora, menționează aceeași sursă media.
După aflarea rezultatelor se va face încadrarea juridică a faptelor și luarea măsurilor legale ce se impun asupra persoanelor implicate.
Text și foto: Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI Republica Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.