Mai multe acțiuni ale polițiștilor băcăuani au avut loc, în ultimele 24 de ore, se arată într-un comunicat informativ, emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
Tigarete netimbrate descoperite de polițiștii băcăuani
La data de 16 iunie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Sectiei 2 Poliție Bacău au depistat în trafic, pe strada 9 Mai din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani.
În autovehicul, polițiștii au depistat de 2.200 de țigarete netimbrate.
Cazul a fost preluat de catre polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în vederea continuării cercetărilor.
Continuă activitățile derulate de polițiști pentru prevenirea consumului de droguri
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, alături de voluntari, au ales să desfășoare la data de 17 iunie a.c. activități în mijlocul comunității, pentru informarea și conștientizarea adolescenților și părinților cu privire la consumul de substanțe psihoactive.
Aceștia au fost prezenți pe Insula de Agrement și în Parcul Nord din municipiul Bacău, tema discuțiilor purtate fiind impactul negativ al consumului de droguri sau substanțe psihoactive interzise asupra psihicului unui consumator și a apropiaților acestuia.
Au fost aduse în atenție aspecte precum faptul că, teribilismul, curiozitatea, apartenența la un anturaj poate face ca fenomenul toxicomaniei să ia amploare.
Astfel a fost subliniată importanța unei relații deschise, supravegheri și comunicări permanente între părinți/profesori și copii/elevi, precum și a grupului din care fac parte tinerii, întrucât dorința de afirmare în fața grupului, teama de a fi respins sau izolat, îi poate face pe aceștia să nu ia în considerare riscurile și consecințele negative la care se expun.
Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului
La data de 17 iunie a.c, un echipaj de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au depistat în trafic, pe strada Chimiei, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice.
A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.
Informațiile au fost oferite de Cătălina Păduraru, subcomisar de poliție.
Text și foto: Poliția Română Bacău