Agenția Turismului din R. Moldova și Ministerul Turismului din România au dat start proiectelor comune

Date:

Share post:

Agenția Turismului a Republicii Moldova anunță că în perioada 10-12 mai, a.c., Stanislav RUSU, Director general, a efectuat o vizită de lucru în România la invitația lui Bogdan Gheorghe TRIF, Ministrul Turismului din România.

Vizita a avut drept scop extinderea colaborării dintre cele două țări prin formarea unui grup de lucru în vederea implementării rutelor turistice: ,,Ruta Vinului”, ,,Ruta Cetăților” și ,,Ruta Mănăstirilor”.

Astfel, prin intermediul unei conferințe de presă a fost dat startul rutelor comune și anunțate proiectele care urmează a fi realizate până la sfârșitul anului 2018 și anume: Ruta ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” și deschiderea Birourilor de promovare turistică a României la Chișinău și a Republicii Moldova la București. Ruta ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” va fi finanțată din bugetul Ministerului Turismului din România și va include cetățile și hrubele din perioada domniei marelui Domnitor, se arată într-un comunicat de presă.

Proiectul ,,Ruta Vinului” va fi primul proiect realizat și implementat în comun cu partea Română, destinat în special turiștilor din Asia ( China, Japonia, Coreea de Sud, etc.), dar și celor din America de Nord și cea de Sud. Lansarea rutei turistice comune ,,Ruta Vinului” este realizată implicit în contextul deținerii de către Republica Moldova a titlului de ,,Capitala Mondială a Turismului Vinicol a anului 2018”, dar și includerea respectivei rute în ,,Drumul Vinului European”, proiect care împreună cu Ministerul Turismului din România, se propune de a fi inclus în proiectele relevante ale Organizației Mondiale a Turismului pe lângă ONU, precum este ,,Ruta Mătăsii”.

Autor:Ion Panfil
Foto: Ministerul Turismului
spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.