Ambasada României în Republica Moldova a participat, în zilele de 12 și 13 mai 2018, la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Europei, în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt. Și în acest an, ca de fiecare dată, standul României a reprezentat un important punct de atracție pentru vizitatori.
În cadrul standului, cei interesați au putut obține broșuri și pliante cu informații economice, despre atracții turistice și privind posibilitățile de dezvoltare regională, dicționare, volume ale unor autori consacrați din literatura română, hărți, atlase, cărți pentru copii, albume de artă, CD-uri cu muzică ușoară și populară, piese de teatru radiofonic etc. Tuturor vizitatorilor standului le-au fost oferite materiale promoționale, se arată într-un comunicat emis spre difuzare redacției noastre.
Muzică, film și voie bună
Ansamblul ”Alunelul” al Liceului Teoretic ”Evrika” din Rîbnița a reprezentat Ambasada Romaniei pe scena principala din parc și a încântat publicul vizitator al Orășelului European, prin costumele populare și, mai ales, prin cântecele interpretate.
În cadrul Festivalului de Cultură Europeană, secțiunea proiecții de film european, din data de 13 mai 2018, Ambasada României și Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău au pus la dispoziția publicului filmul ”Octav” (2017, regia Serge Ioan Celebidachi).
Vizitatorii au primit materiale informative
Partenerii standului României au fost Fondul de Investiții Sociale al Moldovei, TVR Moldova, Radio Chișinău și Misiunea Socială ”Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei. Reprezentanții Fondului de Investiții Sociale al Moldovei au oferit vizitatorilor standului României materiale informative despre proiectele implementate de România în Republica Moldova, precizează aceeași sursă.
La final, un concert extraordinar
Totodată, în încheierea seriei de manifestări culturale dedicate Zilei Europei, marți, 15 mai a.c., la Sala cu Orgă, Ambasada României în Republica Moldova și Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău au organizat un concert extraordinar susținut de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă sub bagheta maestrului Cristian Florea, Corul Naţional de Cameră a Sălii cu Orgă condus de Ilona Stepan şi soliştii: Lola Croitoru (vioară), Cristian Florea (violoncel), Anna Strezeva (orgă), Nadejda Erhan (pian), Ion Negură (flaut) şi Ştefan Negură (nai). În program au fost interpretate lucrări ale lui W.A.Mozart, A.Vivaldi, F.Chopin, G.Enescu, L.Janaček, E.Grieg, B.Bartók etc. Un eveniment de suflet, pentru suflet…