ANAF publică prima listă a contribuabililor persoane juridice care nu au obligații restante

Date:

Share post:

ANAF publică pe portalul instituției prima listă a contribuabililor persoane juridice care nu au obligații restante, aferentă trimestrului III al anului curent.

Lista cuprinde un număr de 571.300 de contribuabili persoane juridice care și-au declarat și achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care nu figurează în evidențele fiscale cu obligații bugetare restante.

Lista face referire la denumirea contribuabilului și codul de identificare fiscală și este ordonată alfabetic.

Totodată,  există opțiunea interogării punctuale a informațiilor despre fiecare contribuabil după denumirea acestuia.

Conform procedurii de publicare condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili la întocmirea listei sunt:

– sunt depuse pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, toate declarațiile fiscale potrivit vectorului fiscal până la întocmirea listei. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu   s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite prin decizie, de către organul fiscal;

– au achitat la scadență/termenul de plată prevăzut de lege obligațiile principale și accesoriile în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;

– nu înregistrează obligații bugetare restante la data întocmirii listei.

De asemenea, în categoria contribuabililor care sunt cuprinși în listă fac parte și contribuabilii care se încadrează în situațiile prevăzute la art. 157 alin (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, inclusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii și care se află în derulare.

În categoria contribuabililor care nu fac obiectul publicării sunt cuprinși contribuabilii care au fost declarați inactivi temporar de către Registrul Comerțului sau care au fost declarați inactivi potrivit dispozițiilor din art. 92 din Legea nr. 207/2015 cu modificările și completările ulterioare.

ANAF va publica lista contribuabililor persoane juridice care nu înregistrează obligații restante, trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare.

Lista poate fi vizualizată pe www.anaf.ro/ Servicii online/ Lista contribuabililor fără obligații restante, la acest link https://www.anaf.ro/restante/listaalba.xhtml, transmite Serviciul comunicare, relații publice și mass media ANAF.

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.