REZIDENȚIATUL

Date:

Share post:

În România,

S-a stabilit calendarul REZIDENȚIATULUI

  • Concursul de anul acesta se organizează pe 19 noiembrie

În urma discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții universităților de medicină și farmacie, ministrul Sănătății român a anunțat calendarul de desfăşurare a concursului de intrare în Rezidenţiat.

Prof. dr. Florian Bodog a menționat că, anul acesta, examenul va fi organizat duminică, 19 noiembrie 2017 și, la fel ca în anii trecuți, acesta se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

Conform calendarului acțiunilor necesare pentru organizarea concursului, în a doua decadă a lunii octombrie a.c., Ministerul Sănătății va publica pe site-ul oficial http://www.rezidențiat.ro, toate amănutele privind numărul locurilor şi posturilor, metodologia și condițiile de participare. Tot în această perioadă s-a prevăzut demararea înscrierilor candidaților la concurs.

În premieră, Ministerul Sănătății va solicita Guvernului României majorarea cifrei de școlarizare pe baza necesităților existente în unitățile sanitare din teritoriu, dar și capacitatea de pregătire disponibilă din universitățile de medicină și farmacie. “Anul acesta vrem să pregătim mai mulți specialiști pentru că, realitatea din sistem, ne arată că este nevoie de medici specialiști tineri în spitale. Voi propune primului ministru suplimentarea locurilor la Rezidențiat, pe baza solicitărilor realizate de universități și studenți, dar și în baza experienței din ultimii ani”, a declarat oficialul.

Se pregătesc schimbări importante

Mai mult, începând de anul viitor, Ministerul Sănătății intenționează regândirea și modificarea, în profunzime, a politicilor de pregătire prin Rezidențiat. “Am propus astăzi rectorilor ca, de anul viitor, să descentralizăm total Rezidențiatul, astfel încât fiecare instituție de învățământ superior medical publică să poată organiza concursul de Rezidențiat, pe baza numărului de locuri repartizate de minister și a metodologiei de concurs care probabil va rămâne elaborată la nivel central. De asemenea, vrem să începem să pregătim tineri în spitale județene, motiv pentru care vom aronda centrelor universitare mai multe spitale județene unde se vor face stagii de pregătire a rezidenților la diferite nivele. Tinerii trebuie să vadă și să se confrunte cu realitățile unităților medicale și, sperăm că, după 3-4 ani petrecuți într-o astfel de unitate vor fi determinați să rămână să lucreze acolo” a explicat Florian Bodog.

Oficialul guvernamental a mai spus că sistemul de pregătire a tinerilor specialiști ar trebui să se îndrepte în viitor către o autonomie universitară, în sensul în care și metodologia și subiectele de concurs să fie stabilite la nivel de centru universitar. Ministerul Sănătății va decide asupra acestor modificări, numai după consultarea în permanență a reprezentanților universităților de medicină și farmacie, a instituțiilor de învățământ de profil, a colegiilor profesionale și a organizațiilor studenților mediciniști. (Ordinea Zilei)

 

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Articole asemănătoare

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Foto

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră. Foto

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră, în prima jumătate a anului 2024. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open. Finala de dublu va începe la ora 14.30, iar cea de simplu nu înainte de 17.00. Redăm în cele ce urmează parcursul finalistelor până în ultimul act.

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open. După două ediții cu câte cel puțin o finalistă, în acest an România rămâne fără reprezentantă în fazele finale ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open