Cartușe uitate în bagaje, găsite la Aeroportul Internațional Chișinău. Mai multe amănunte, azi, la Infoanunț.
Polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportul Internațional Chișinău au inițiat cercetări pe numele a doi străini și unui cetățean moldovean, în gențile cărora s-au depistat cartușe și un document falsificat. Cazurile au fost înregistrate pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
Printre pasageri cursei „Chisinău-Yerevan” a fost identificat cetățeanul Armeniei în vârstă de 41 de ani. Conform analizei de risc și în contextul excluderii oricăror suspiciuni, polițiștii de frontieră au luat decizia extinderii verificărilor asupra străinului. Ca urmare, a fost depistat un permis de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile de competență din Ucraina. La cercetarea amănunțită, cu ajutorul tehnicii speciale, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul conține indici de falsificare.
În alt caz, la controlul de securitate s-au apropiat pasagerii cursei „Chișinău-Frankfurt”, printre care a fost identificat cetățeanul Republicii Moldova în vârstă de 40 de ani.
În cadrul verificării bagajului de mână, polițiștii de frontieră au observat obiecte asemănătoare unor cartuşe. La examinarea conținutului genții a fost stabilită prezența a trei cartușe.
De asemenea, în bagajul pasagerei de la cursa „Chișinău-Antalya” – identificată ca cetățeancă a Ucrainei de 43 de ani, a fost depistat un cartuș.
Amintim călătorilor că transportul de arme și muniții peste frontiera de stat este interzis prin lege. Vă recomandăm să verificați din timp bunurile personale și legalitatea deținerii acestora înainte de a trece frontiera de stat.
Text și foto: PR
Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM