Serviciul de Astronomie din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad vă prezintă lista cu cele mai importante fenomene astronomice ce vor avea loc în anul 2024. Aceste evenimente sunt grupate în două categorii: fenomene astronomice deosebite (cum sunt eclipsele, tranzitele planetelor Mercur/Venus), şi a doua categorie se referă la acele fenomene astronomice cu un impact mai mare în rândul celor pasionaţi de astronomie.
Fenomene astronomice deosebite
În anul 2024 vor avea loc pe glob patru eclipse, din care două de Lună şi două de Soare, aşa cum sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Eclipsa de Lună prin penumbră din 25 mai 2024 | Va fi vizibilă din Oceanul Pacific, America de Nord şi de Sud, Oceanul Atlantic, vestul Europei, Groenlanda, vestul Africii, estul Australiei şi Noua Zeelandă.
|
Eclipsă totală de Soare din 8 aprilie 2024 | Va fi vizibilă Oceanul Pacific şi America de Nord |
Eclipsă parţială de Lună din 18 septembrie 2024 | Va fi vizibilă din America de Nord, America de Sud, Oceanul Atlantic, Groenlanda, Europa, Africa şi vestul Asiei. |
Eclipsă inelară de Soare din 2 octombrie 2024 | Va fi vizibilă din Oceanul Pacific şi sudul Americii de Sud.
|
Fenomene astronomice vizibile din România
Singura eclipsă vizibilă din ţara noastră va fi una parţială de Lună, ce va vea loc pe 18 septembrie 2024. Eclipsa se va produce spre dimineaţă, când Luna va fi jos spre orizontul vestic. Faza maximă va fi la ora 5:44, magnitudinea eclipsei 0.085, obscuraţia 3,5%
Alte fenomene astronomice importante care vor avea loc în anul 2024
4 ianuarie – Maximul curentului de meteori Quadrantidele (ZHR = 110);
22 februarie – planetele Venus şi Marte în conjuncţie strânsă (dimineaţa);
20 martie – Echinocţiul de primăvară;
11 aprilie – planetele Marte şi Saturn în conjuncţie strânsă (dimineaţa);
13 aprilie – cometa 12P/ Pons-Brooks în conjuncţie cu planeta Jupiter;
22 aprilie – Maximul curentului de meteori Liridele (ZHR = 18);
29 aprilie – planetele Marte şi Neptun în conjuncţie strânsă (dimineaţa);
7 mai – Maximul curentului de meteori Eta Aquaridele (ZHR = 50);
20 iunie – Solstiţiul de vară;
31 iulie – Maximul curentului de meteori Delta Aquaridele (ZHR = 20);
13 august – Maximul curentului de meteori Perseidele (ZHR = 60 – 100);
21 august – ocultaţie Luna cu planeta Saturn (dimineaţa);
22 august – ocultaţie Luna cu planeta Neptun (miezul nopţii);
26 august – ocultaţie Luna cu roiul de stele Pleiadele (dimineaţa);
8 septembrie – Planeta Saturn la opoziție (vizibilă toată noaptea);
20 septembrie – Planeta Neptun la opoziţie (vizibilă toată noaptea);
22 septembrie – Echinocţiul de toamnă;
19 octombrie – ocultaţie Luna cu roiul de stele Pleiadele (miezul nopţii);
14 – 28 octombrie – cometa C/2023 A3 va fi la strălucire maximă (seara);
22 octombrie – Maximul curentului de meteori Orionidele (ZHR = 20);
17 noiembrie – Planeta Uranus la opoziţie (vizibilă toată noaptea);
18 noiembrie – Maximul curentului de meteori Leonidele (ZHR = 15);
7 decembrie – Planeta Jupiter la opoziţie (vizibilă toată noaptea);
13 decembrie – ocultaţie Luna cu roiul de stele Pleiadele (seara);
14 decembrie – Maximul curentului de meteori Geminidele (ZHR = 150);
21 decembrie – Solstiţiul de iarnă.
Sursa informaţiilor:
https://www.astropixels.com/almanac/almanac21/almanac2024gmt.html
http://www.seasky.org/astronomy/astronomy-calendar-2024.html
Pe parcursul anului 2024, Observatorul Astronomic şi Planetariul din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad, va organiza cu prilejul celor mai importante fenomene şi evenimente astronomice o serie de activităţi, cu scopul popularizării şi promovării astronomiei în rândul publicului.
Mai multe informaţii sunt disponibile în noul articol publicat pe site-ul AstroBârlad la secţiunea Noutăţi din Astronomie:
https://astrobarlad.com/2023/12/21/fenomene-astronomice-in-anul-2024/
Informații: Dumitru Ciprian Vîntdevară, șef Serviciul Astronomie – Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad, coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad.
Foto (deschidere): pixabay/interior: Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad