Cel mai bun rezultat din istoria patinajului feminin românesc

Date:

Share post:

Vrem sau nu vrem, dar patinatoarele din Rusia au fost de cele mai multe ori în capul listei la patinaj. Apoi, cele din SUA, Canada, Elveția ș.a.

De această dată, ne-am făcut remarcați și noi. Și aceasta deoarece patinatoarea Julia Sauter a obținut locul 10 la Campionatul European, cel mai bun rezultat din istoria patinajului feminin românesc.

Julia Sauter a obținut cea mai buna performanță a unei românce la Campionatele Europene de Patinaj Artistic. La Espoo, în Finlanda, ea s-a clasat pe locul 10.

Julia Sauter (25 ani), care se afla pe locul 11 după programul scurt, a urcat un loc şi a încheiat pe 10, cu 160,42 puncte.

Aceasta este cel mai bun rezultat al patinatoarei antrenate de antrenorul român Marius Negrea în cinci participări la Europene, unde a mai ocupat până acum locurile 27 (2016), 25 (2017), 29 (2018) şi 14 (2019).

Ca urmare a acestui rezultat al sportivei născute în Germania, anul viitor, la Campionatele Europene, România va putea înscrie două patinatoare.

Medalia de aur a fost câștigată de reprezentanta Georgiei, Anastasia Gubanova. Loena Hendrickx din Belgia a obținut argintul, iar bronzul i-a revenit elvețiencei Kimmy Repond.

Anul trecut, podiumul la feminin a fost în întregime unul rusesc, dar patinatoarele din Rusia au fost excluse la ediţia din 2023 a Campionatelor Europene din cauza războiului din Ucraina, se arată într-un reportaj televizat.

Informații despre patinajul artistic

Potrivit site-uri-lor de specialitate, patinajul artistic este un sport de iarnă care constă în executarea de elemente specifice precum sărituri, piruete ș.a. pe o suprafață acoperită de gheață. Cele 4 discipline în care se poate concura la nivel Olimpic sunt proba de individual masculin, individual feminin, perechi și dans pe gheață.

Disciplinele non-olimpice includ patinajul sincronizat.

În competițiile de seniori, patinatorii execută de regulă două programe: programul scurt și programul liber care, depinzând de disciplină, pot include elemente precum piruete, sărituri, pași, ridicări, sărituri aruncate, „spirala morții”, secvențe de pași ș.a.

Lama patinei are o canelură pe partea de jos ce creează două muchii distincte, o muchie interioară și una exterioară. În patinajul artistic, patinatorul se folosește de aceste muchii pentru a patina. Ca o altă trăsătură caracteristică, lama prezintă la vârf un set distinct de zimți, care ajută la executarea elementelor.

Patinatorii concurează la diferite niveluri, novice, junior și senior, în competiții locale, naționale sau internaționale. Uniunea Internațională de Patinaj reglementează arbitrarea patinajului artistic la nivel internațional și desfășurarea competițiilor.

Competițiile includ Jocurile Olimpice de iarnă, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene, Campionatul „Patru Continente”, evenimente de Grand Prix etc.

 

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce destinații au ales românii pentru petrecerea Sărbătorilor de Paște. Foto

Iată ce destinații au ales românii pentru petrecerea Sărbătorilor de Paște. Despre aceasta am ales să vorbim în cele ce urmează.

Cel mai important eveniment al cafelei are loc la …. Când? Fotografii fascinante

Cel mai important eveniment al cafelei are loc la .... Când? Mai multe amănunte în articolul care urmează,...

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.