Chișinăul a încheiat sezonul estival al manifestărilor culturale prin Salonul Internațional de Carte Bookfest

Date:

Share post:

La sfârșitul lunii august, Chișinăul a încheiat sezonul estival al manifestărilor culturale prin Salonul Internațional de Carte Bookfest, aflat la cea de-a treia ediție în Republica Moldova.

Pe parcursul celor cinci zile, cele mai importante edituri din România și Republica Moldova și-au etalat edițiile tipărite, respectiv cele 50 de mii de volume, reunite în 60 de standuri individuale.

Vizitatorii au savurat din plin sărbătoarea cărții, prin participarea la evenimente literare, lansări de carte și lecturi, întâlniri cu scriitorii. Pe fața vizitatorilor se citea satisfacție și fericire, și aceasta deoarece, cărțile expuse au fost pentru toate gusturile și categoriile de vârste, la un prețuri pentru toate buzunarele.

Anul 2018, anul Centenarului, a adus publicului iubitor de carte multe edituri cu ediţii de istorie, cu dicţionare, cu colecţii de carte, care sunt menite să  readucă în actualitate opere uitate și personalităţi uitate.

,,Sunt pentru prima data la Chișinău. Iată în colecția noastră regăsiți o carte de actualitate ,,Să ocrotim planeta’’, ce poartă mesajul pentru protecția mediului, care se adresează copiilor de la 4 ani la 100 de ani. Este valabilă atât pentru copii, cât și adulți. Protecția mediului înseamnă protecția vieții, am ținut neapărat să transmit acest mesaj ca copii de mici să știe importanța protecției mediului înconjurător, reciclarea, curățenia tot ce este dat de la Dumnezeu să știm să prețuim. De asemenea, în semn de recunoștință pentru Dumnezeu, pentru că mi-a dat puterea să scriu aceste cărți pentru copii, am scris cele zece porunci sintetizate în versuri în cartea intitulată ,,Învățăminte pentru suflet’’. O carte pentru sufletul meu și pentru toți cititorii care vor să se apropie de Dumnezeu valabilă pentru toate religiile”, a declarat, pentru Info Anunț, Victoria Furcoiu, deținătoarea colecției de cărți intitulată ,,Scrieri pentru copii de la bunica”, o colecție ce conține 10 titluri, tematici diferite,  deosebit de valoroase, destinate  domeniului educativ. Printre cărțile domniei sale se numără – Ghicitori pentru copii, Povești nemuritoare în versuri, Povești din curtea bunicii, Sfaturi educative , deprinderi sănătoase şi bune maniere pentru copii şi Alfabetul vesel,Fabule, Învățăm să măsurăm timpul.

Mai nou, la această expoziție literară au fost puse în vânzare cele cinci volume ale cărților  după care s-a filmat renumitul serial Games of  Thrones .

La târg, pe lângă cărți, reprezentanții din România au venit și cu un set de jocuri de logică deosebit de educative pentru copii.

Importanța lecturii este evidentă și mereu actuală. Dacă vom ști să trezim interesul publicului pentru citit, dacă vom îndruma, verifica și stimula în acest scop, vom crește generații care vor simți o „sete” permanentă pentru citit, pentru cunoaștere, pentru lărgirea orizontului lor cultural, ceea ce se va răsfrânge pozitiv asupra întregii societăți.

Amintim că evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale de la București, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

                                                                           Text și foto: Stelly Rusnac

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Intuiția și cum ne ajută ea să obținem tot ceea ce ne dorim

Intuiția, da, ne poate ajuta să obținem tot ceea ce ne dorim. Dar ce înseamnă intuiția? Potrivit dicționarului, intuiția este

Vara prinde culoare la ….Teatru pentru copii și alte activități interactive

Vara prinde culoare la Iulius Mall: teatru de păpuși și ateliere de creație pentru cei mici și seri...

Elvețianul Stan Wawrinka s-a calificat în semifinale la Concord Iași Open…

Elvețianul Stan Wawrinka s-a calificat în semifinale la Concord Iași Open, după un meci solid cu moldoveanul Radu...

Muzeul Național Brukenthal are onoarea de a vă invita la o expoziție fascinantă! Infoanunț…

Muzeul Național Brukenthal are onoarea de a vă invita la o expoziție fascinantă! Aceasta are loc incepând cu data de 11 iulie 2025. Astfel, azi la ora 12:00 sunteți invitați să participați la vernisajul expoziției temporare COPILĂRIA «EPOCII DE AUR».