CJE Constanța solicită dezbaterea publică a bugetului local

Date:

Share post:

Consiliul Județean al Elevilor Constanța, unica structură de reprezentare a
elevilor la nivel județean, solicită autorităților o dezbatere privind bugetul local al
municipiului Constanța.

În calitate de factori cheie în sistemul educațional, decidenții trebuie să pună pe primul loc nevoile elevilor și să țină în permanență cont de necesitatea decontării transportului, a acordării burselor în conformitate cu prevederile legale, de asigurarea materialelor igienico-sanitare și a infrastructurii școlare, dar și de probleme aduse mai puțin în discuție, cum ar fi siguranța școlară și sprijinul social.

Pe data de 31 decembrie 2021, în urma adoptării de către Parlament, a fost
publicată în Monitorul Oficial al României Legea bugetului de stat pe anul 2022, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

În urma acesteia, fiecare autoritate județeană și locală își elaborează propriul buget,
primăria municipiului Constanța fiind publicat la mijlocul lunii ianuarie proiectul
bugetului local. În acest context, dorim organizarea unei dezbateri publice la nivel
local, care să ajute la conturarea sumelor pe care Primăria Municipiului Constanța le
va aloca pentru învățământ în anul următor.

Astfel, invităm toți cetățenii interesați și organizațiile de reprezentare a societății
civile să ni se alăture pentru a aduce pe agenda autorităților locale teme de interes
pentru comunitate, astfel încât bugetul aferent anului 2022 să atingă problematici
presante pentru elevii din județul nostru.

Experiența academică a elevilor este strâns legată de finanțarea complementară, aceasta fiind principala sursă pentru renovarea clădirilor școlare, asigurarea pazei și protecției în unitate, digitalizarea educației și altele, după cum transmite aceeași sursă media.

Societatea civilă trebuie invitată la dialog atunci când vorbim despre procesele
decizionale din administrația publică, pentru a putea contura bugetul local în
concordanță cu nevoile reale ale cetățenilor. Solicităm Primăriei Municipiului Constanța
să organizeze dezbateri publice în prealabil aprobării bugetului local, pentru a ne
asigura că distribuția banilor în sectorul învățământului este una echitabilă pentru elevii
constănțeni și contribuie cu adevărat la un sistem educațional de calitate” – a
declarat Olivia-Elizabeta Golub, președintele Consiliului Județean al Elevilor
Constanța.

Text : Consiliul Județean al Elevilor Constanța

Foto: Facebook

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.