Copiii vor putea merge la grădiniță de la 2 ani. Statul suportă cheltuielile

Date:

Share post:

Părinții vor putea înscrie copiii la creșe sau grădinițe începând cu vârsta de 2 ani a acestora, iar statul va suporta cheltuielile pentru asigurarea serviciilor educaționale și de îngrijire. În acest sens, Guvernul a aprobat o serie de modificări la Codul educației.

Proiectul de lege are drept scop asigurarea accesului copiilor la serviciile de educație preșcolară, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor acestora. Anterior, statul finanța serviciile de educație timpurie pentru copii cu vârsta între 3 și 6 ani. Inițiativa va asigura accesul la serviciile educaționale în special pentru copiii din familii socialvulnerabile. În același timp, datorită faptului că aceste servicii vor fi accesibile pentru copii cu vârste începând de la 2 ani părinții vor avea posibilitatea să se integreze mai ușor în câmpul muncii.

Statul va asigura gradual dezvoltarea serviciilor educaţionale, în funcție de nivelul de pregătire și locurile disponibile în instituțiile de educație timpurie, precum și de mijloacele financiare prevăzute în acest scop. În prezent, circa 800 de asemenea instituții din țară sunt pregătite, sau se află în curs de adaptare a infrastructurii, pentru a primi jumătate din numărul copiilor cu vârstă de 2-3 ani. Pentru acești copii au fost prevăzute mijloace financiare în bugetul public național, începând cu anul 2019.

Statul va extinde treptat finanțările serviciilor educaționale pentru acești copii, în baza unui program de dezvoltare a serviciilor de educație timpurie, elaborat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în colaborare cu autoritățile publice locale și Ministerul Finanțelor.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com

 

spot_img

Articole asemănătoare

Antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste … milioane lei

Statistica ne arată că antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste .... milioane lei în luna iulie a.c.

Iată ce au mai descoperit inspectorii vamali. FOTO

Inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroportul

Aniversare: Prima grădină botanică din România, 170 ani. La mulți ani înainte!

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a sărbătorit la 10 august 2026, 170 de ani de la înființare. Este prima grădină botanică din România

Echilibru în patru pași. Exclusiv

Echilibru în patru pași. Un articol exclusiv, la Info Anunț. Viața ne este dată spre bucuria sufletului și cu acest scop trebuie să trăim în echilibru.