Două stiluri muzicale diferite, la Gala Generozității

Date:

Share post:

 

Peste 500 de oameni au participat,  în ziua de 1 decembrie a.c., la cea de-a patra ediție a Galei Generozității. Evenimentul a debutat cu un concert caritabil și a continuat cu o licitație a obiectelor de artă. Banii colectați în urma vânzării biletelor, donațiilor și licitației au fost oferiți pentru prevenirea separării copiilor de familie. Evenimentul din acest an s-a desfășurat sub egida CCF/HHC Moldova și Pro TV Chișinău, transmite IPN.
Concertul, susținut de soprana Valentina Naforniță și tenorul Mihai Dogotari, a oferit numeroase momente inedite. În scenă s-a aflat Orchestra Națională de Tineret, dirijată de spaniolul Jordi Navarro. Punctul culminant al serii l-a reprezentat duetul Alex Calancea și Valentina Naforniță, care au interpretat compozițiile „Parla piu piano” și „Moon river”, îmbinând două stiluri muzicale total diferite, tradiționalul cu modernismul. Prețul biletelor a variat de la 800 la 2600 mdl.

Liliana Rotaru, președinta Asociația „Copil, Comunitate, Familie Moldova”, a declarat că banii adunați vor fi folosiți pentru a închide în continuare instituțiile rezidențiale destinate copiilor și pentru a dezvolta servicii menite să fortifice familiile din Moldova. „Considerăm că familia este locul ideal pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a unui copil și nicio instituție rezidențială, oricât de performantă și dotată ar fi, nu poate să înlocuiască brațele mamei”, a spus Liliana Rotaru.

Soprana Valentina Naforniță a menționat că susține programele de sprijin și ajutor familial pentru că astfel poate contribui la fericirea și viitorul țării. „Sunt alături de CCF/HHC Moldova prin ceea ce pot eu să fac mai bine. Sper că vocea mea să ajute acum și pe viitor această cauză frumoasă. Mă gândesc cu drag la copiii din Moldova care nu se pot bucura de o casă și o familie”, a spus Valentina Naforniță.
La edițiile precedente ale Galei Generozității, s-au colectat fonduri orientate pentru achiziționarea sistemelor, care au permis integrarea cu succes a 14 copii hipoacuzici în școlile din comunitățile lor, alături de familii. La fel, s-a deschis casa comunitară „Viitorul”, pentru 12 copii cu dizabilități grave din Chișinău.

 

Ligia Beatrice Vasilescu

 

spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment