Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară

Date:

Share post:

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară. Acesta este subiectul motivațional pentru acest weekend.

Vechiul devine nou, totul se transformă, nimic nu va mai fi așa cum știam că a fost cândva. Nici medicina clasică nu mai este aceeași. Foarte mulți medici aplică deja propriile descoperiri recente, combinând psihologie și chiar reiki cu medicina clasică.

Există medici care citesc permenent noutățile din domeniul lor din reviste și cărți de specialitate, dar la polul opus există și oameni în halate albe, care tineri fiind, recomandă aceleași terapii de acum 40 de ani. Și pacientul vede, debusolat, că aceste metode vechi nu mai funcționează aproape deloc. Sau se gândesc acești medici la efecte adverse? Nu, categoric nu.

Ce reprezintă paradigma temporară

Dacă ar fi să lum definiția dex paradigma înseamnă potrivit lui Platon, primul care a invocat aceast termen, aceasta reprezintă lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim.

Poate fi totodată un principiu care distinge legăturile și opozițiile fundamentale între câteva noțiuni dominante cu funcție de comandă și control al gândirii; caz exemplar, model, prototip, situație ideală; totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt; ansamblu de termeni, aparținând aceleiași clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul.

Din punct de vedere simplist, paradigmă înseamnă noul care răsare precum o sămânță din vechiul descoperit desigur în trecutul omenirii, de la primele gânduri filosofice materializate ulterior în realitatea de zi cu zi.

Dar cum va avea loc vindecarea în noua dimensiune

Soluția este aceasta în câteva propoziții:

  1. Avem nevoie o colaborare de grup prin colaborare medic medicină generală (medic de familie), farmacist, psiholog, nutriționist, specialist în medicina energetică și intuitivă, astrolog (tarotolog), medium, consilier în sport și exerciții fizice, preot (călugăr) și alți specialiști, după caz, precum gerontolog dacă vârsta este înaintată.
  2. Intuiția personală. Lucrul cu sine. Permanent, pe principiul simplu: eu vreau să fie bine. Aici recomand a se comanda cartea Ecuația vieții. Calea spre fericire (comenzi pe e-mail: ligiabeatrice@yahoo.com). Totul începe cu eu vreau, îmi doresc și fac toto ce pot pentru a fi bine! Și amintiți-vă că primul a fost cuvântul!

Foarte mulți dintre noi facem aceleași alegeri și așteptăm rezultate diferite. În noua paradigmă temporară nu, nu se mai poate să mergem pe același drum, să călcăm pe aceeași ”greblă”, să vedem un zid în fața noastră și să ne lovim de el la propriu. Viitorul înseamnă schimbare. Iar fără aceasta piedicile rămân aceleași și mai mult de cât atât…

Ați auzit cuvântul confuzie? Exact acesta este la ordinea zilei azi. Pentru a elimina confuzia, mergând spre viitor, cu sănătate, împlinire, bucurie și fericire, în  echilibru, trebuie să începem de undeva și de ce nu chiar de la acest subiect.

Dacă aveți o situație de viață, puteți să trimiteți pentru consiliere gratuit cazul dumneavoastră (ligiabeatrice@yahoo.com). Pentru confidențialitatea datelor și informațiilor personale, puteți scrie numele mic sau inițialele. Important este rezultatul, pentru a ajunge acolo unde ne dorim!

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu

Foto: Infoanunț

 

 

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.