Felicitări Elenei Bontea pentru o remarcabilă carieră artistică

Date:

Share post:

Președinta Maia Sandu a felicitat-o pe artista plastică Elena Bontea, cu prilejul celei de-a 90-a aniversări, se arată în comunicatul primit de la Președinția Republicii Moldova.

Cu ocazia aniversării celor 90 de ani, șefa statului a transmis un mesaj de felicitare artistei plastice Elena Bontea, supranumită de confrații de penel și Regina Culorii. 

Elena Bontea are o remarcabilă carieră artistică, începută acum 70 de ani și este considerată o artistă unică și o mare cunoscătoare a firii omenești. „Prin portretele sale, Elena Bontea a imortalizat o pleiadă întreagă a personalităților noastre din domeniul culturii, lucrări care astăzi îmbogățesc fondurile celor mai importante muzee din țară”, a spus Președinta Maia Sandu.

Maia Sandu în același context a mai menționat că ochiul antrenat și sensibil ne-a arătat nouă, privitorilor, părțile văzute și nevăzute ale lumii în care trăim, dar și cromatica stărilor sufletești.

Prin lucrările sale, Moldova a călătorit și s-a făcut văzută și admirată în cele mai neașteptate colțuri ale lumii. Îi dorim Doamnei Bontea multe toamne pline de inspirație, sănătate, poftă de viață și bucuria de a vedea frumusețea în fiece zi!”, a mai spus șefa statului moldovenesc în felicitarea sa. 

Sursa foto: Pagina de Facebook Elena Bontea

spot_img

Articole asemănătoare

Sărbătorim Ziua Mondială a Albinelor la 20 mai cu …

Sărbătorim Ziua Mondială a Albinelor la 20 mai cu ... Pe 20 mai sarbatorim Ziua Mondiala a Albinelor, o ocazie perfecta pentru a recunoaste si aprecia contributia acestor miracole ale naturii la bunastarea noastra.

Azi are loc deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, la Muzeul … Foto

Azi are loc deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 - 2020”, la Muzeul ... Pentru a afla care este muzeul citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.

Instruiri și noi dotări cu sisteme antidrone la frontieră. Foto

Instruiri și noi dotări cu sisteme antidrone la frontieră. Acesta este subiectul pe care îl dezvoltăm în continuare, azi, la Infoanunț.

Nou: Unde putem vizita expoziția ”Nicolae Grant, pictorul Goleștilor”. Foto

Nou: Unde putem vizita expoziția ”Nicolae Grant, pictorul Goleștilor”. La această întrebare răspundem în cele ce urmează.