Iată ce mărfuri nedeclarate au mai găsit inspectorii vamali. Foto

Date:

Share post:

Iată ce mărfuri nedeclarate au mai găsit inspectorii vamali. Pentru a afla care sunt acestea, citim materialul care urmează și vizualizăm fotografiile care au fost trimise redacției Infoanunț.

Inspectorii vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale București au reţinut bunuri contrafăcute în valoare de aproximativ 5.500.000 lei.

În perioada 02-03.04.2024, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal  de Frontieră Constanța precum și din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, acționând în baza atribuțiilor de serviciu, au descoperit în cadrul efectuării controlului fizic 4.198 bucăți parfumuri diverse mărci consacrate, precum și 16.500 perechi papuci model CROCS.

Existând suspiciunea încălcării unor drepturi de proprietate intelectuală, autoritatea vamală a luat măsura reținerii mărfurilor. Valoarea acestora, în situația în care ar fi fost comercializate pe piață la pret de vânzare cu amanuntul al unui produs original, este de aproximativ 5.500.000 lei.

Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.

Text și foto: Biroul comunicare, relații publice și mass – media Autoritatea Vamală Română

spot_img

Articole asemănătoare

Are importanță vârsta astrală în viața de zi cu zi?

Are importanță vârsta astrală în viața de zi cu zi? La această întrebare, vom găsi răspuns sau mai multe răspunsuri, în celel ce urmează, într-un material exclusiv Intuitiv Interactiv cu drept de publicare aici, la Info Anunț.

Scriitorul Matei Vișniec a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC. Video

Scriitorul Matei Vișniec a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat luni

Pictură decorativă pe elemente de mobilier și arhitectură

Pictură decorativă pe elemente de mobilier și arhitectură. Activitate de educație muzeală. Atelierul se va desfășura în data de ...

Moș Nicolae – bucuria copiilor

Moș Nicolae – bucuria copiilor. Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează, în colaborare cu